spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO cumpără mai multe gaze ca până acum

    CEO cumpără mai multe gaze ca până acum

    Contractele de achiziție gaze naturale ale Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor fi prezentate acționarilor. Asta după ce s-a constatat că, în ultimul an, s-a achiziționat o cantitate mai mare ca de obicei, în condițiile în care activitatea de producere a energiei este în scădere.

    Complexul Energetic Oltenia a încheiat contracte de achiziție gaze naturale pentru sucursalele electrocentrale. Este vorba de Sucursala Electrocentrale Rovinari, Sucursala Electrocentrale Turceni și Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița.

    Cele trei termocentrale folosesc gaze naturale în procesul de producție al energiei electrice, pe lângă cărbune. În mod normal, gazul natural este utilizat numai pentru pornirea cazanelor de la grupurile energetice, iar 95% din combustibilul pentru curentul electric este reprezentat de cărbune. În ultimul an au crescut, însă, cantitățile de gaze naturale achiziționate de compania energetică pentru termocentrale. Au fost probleme cu asigurarea stocurilor de cărbune sau, în anumite cazuri, și probleme în ceea ce privește calitatea lignitului. Complexul Energetic Oltenia are acum contracte de achiziție de gaze încheiate pe 12 luni, pentru cele trei sucursale electrocentrale pe care le deține.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: