spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicDN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu, în atenţia lui Ruşeţ

    DN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu, în atenţia lui Ruşeţ

    Reabilitarea DN 66, Rovinari-Bumbeşti-Jiu a reprezentat subiectul întrebării pe care senatorul democrat Ion Ruşeţ a adresat-o Ministrului Transporturilor, Alexandru Nazare. Nemulţumirea liderului democrat apare în condiţiile în care a mai adresat în octombrie 2010 şi în martie 2011 alte două întrebări foştilor miniştrii şi nu s-a luat nicio măsură pentru reabilitarea acestui tronson de drum, un drum de legătură important al judeţului. DN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu a fost inclus în anul 2007 în programul de reabilitare a Drumurilor Naţionale, finanţarea fiind asigurată din fonduri guvernamentale şi dintr-un împrumut la Banca Europeană de Investiţii. După susţinerea licitaţiei, organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, s-a stabilit că modernizarea acestui tronson va fi asigurată de către firma din Budapesta. A trecut aproape un an de la ultimul termen dat societăţii din Ungaria şi DN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu se prezintă într-o stare deplorabilă, fiind aproape impracticabil. Ruşeţ consideră că partea carosabilă a fost afectată grav de acţiunile de deszăpezire derulate pe parcursul iernii, participanţii la trafic fiind expuşi unui real pericol, acesta fiind şi motivul pentru care acesta cere luarea unor măsuri de urgenţă.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: