spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicDrepturile angajaților Minprest, menținute

    Drepturile angajaților Minprest, menținute

    Conducerea Minprest a finalizat negocierile la contractul colectiv de muncă pe acest an, semnându-se actul adițional de prelungire cu sindicatul majoritar Solidaritatea Minprest Serv. Conform reprezentanților societății, după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli de către Executiv, se vor relua discuțiile pe marginea acordări unor creșteri salariale pentru personalul calificat. Contractul a fost depus deja în vederea înregistrării la Inspectoratul de Muncă.

    Sindicatul majoritar din cadrul Minprest a semnat joi actul adițional de prelungire a contractului colectiv de muncă, documentul fiind valabil pe o perioadă de un an de zile. Președintele Sindicatului Solidaritatea Minprest Serv, Cosmin Bivolaru, a declarat că se vor menţine pentru salariaţi drepturile avute şi până în prezent. „La discuții au fost invitate toate sindicatele și ni s-a prezentat de către conducerea societății situația financiară a unității, dar și bugetul pe acest an. Se vor menține drepturile salariale avute și până în prezent, și aici mă refer la prima de Paști, prima de Crăciun, dar și cea de vacanță, ce se va da sub formă de bani. Suntem sindicat majoritar și am semnat pentru prelungirea contractului colectiv de muncă cu încă un an de zile”, a declarat liderul de sindicat, Cosmin Bivolaru.

    Giorgi: „situația financiară se prezintă foarte bine”

    În cadrul ședinţei de negociere li s-a prezentat sindicatelor situația financiară a unității prestatoare de servicii, dar și riscurile la care ar fi fost expusă unitatea dacă se acorda sporul de vechime. „Noi am avut și discuții premergătoare cu sindicatele, am prezentat situația financiară a societății. S-a purces la semnarea unui act adițional prin care se prelungește vechiul contract colectiv de muncă pentru încă un an de zile, acesta fiind deja înaintat la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Situația financiară a societății se prezintă foarte bine și am prezentat ce ar fi însemnat pentru unitate dacă s-ar fi acordat sporul de vechime, mai exact care erau riscurile. Eu sper că am fost destul de clar, iar sindicatele au înțeles prin ce ar fi trecut unitatea dacă se acordă sporul de vechime, în sensul că an de an s-ar fi înregistrat pierderi”, a explicat șeful Minprest, Gabriel Giorgi. Pe lângă drepturile ce se vor menţine în continuare pentru cei aproximativ 1600 de angajaţi, conducerea Minprest va relua discuţiile cu liderii de la Solidaritatea, pentru ca, în funcţie de bugetul aprobat de Executiv, să se vadă în ce măsură se va putea acorda o creştere salarială pentru personalul calificat. „Se mențin toate drepturile avute și până acum, iar după aprobarea bugetului de către Guvern vom relua discuțiile cu sindicatele”, a mai spus Giorgi. Situația financiară a unităţii se arată a fi una bună, conducerea susţinând că unitatea a înregistrat deja profit pe activitatea desfășurată de la începutul anului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: