Leul a avut o evoluție mixtă față de principalele valute, la redeschiderea pieței valutare după minivacanța prilejuită de Rusalii.
Luni, când piața a fost închisă, cotațiile euro au fluctuat între 4,96 și 4,959 lei. Marți, tranzacțiile se realizau într-un culoar îngust cuprins între 4,958 și 4,963 lei, ceea ce a coborât media la 4,9615 lei, față de 4,9633 lei, la sfârșitul săptămânii trecute.
În perioada următoare, evoluția leului va continua să fie monitorizată de BNR, care are la dispoziție o rezervă valutară care a fost la sfârșitul lui mai de 59,2 miliarde euro, la care se adaugă rezerva de aur care se află la un maxim istoric de 6,11 miliarde euro. În opinia analiștilor Băncii Transilvania, acest nivel este unul „confortabil, inclusiv în scenariul incidenței unor noi șocuri adverse (endogene și/sau exogene)”.
Dealerii bancari așteaptă ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se va desfășura la jumătatea săptămânii viitoare, motiv important pentru ca nivelul indicilor ROBOR să se stabilizeze.
Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,55%, valoarea stabilită în urmă cu aproape două săptămâni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,65 la 6,64%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 6,84%.
Euro se menținea peste minimul ultimele aproape trei luni de 1,0659 dolari, atins săptămâna trecută. Moneda unică fluctua între 1,0682 și 1,0732 dolari, iar media celei americane a crescut la 4,6393 lei.
Rezistența opusă de euro se datorează faptului că rata anuală a inflaţiei din zonă a scăzut în mai la 6,1%, potrivit estimărilor preliminare ale Eurostat, în timp ce sectorul serviciilor din SUA a cunoscut luna trecută un recul, ceea ce ar putea determina Fed să nu modifice rata de referință.
Cursul francului elvețian a crescut de la 5,0913 la 5,1136 lei iar cel al lirei sterline a scăzut de la 5,7790 la 5,7558 lei.
Prețul gramului de aur a scăzut la 292,7061 lei, evoluție determinată de deprecierea metalului galben la 1.958 – 1.965 dolari/uncie.
În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 369,14 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat marginal 4,4902 zloți/euro.
Criptomonedele s-au depreciat marți, după ce Comisia pentru Valori Mobiliare (SEC) din Statele Unite au intentat un proces împotriva Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare. Conform informațiilor din piață în decurs de 24 de ore investitorii au retras numerar în valoare de circa 780 de milioane de dolari.
Bitcoin s-a depreciat la 25.494 – 25.823 dolari iar ether la 1.803 – 1.821 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00