spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro se stabilizează la 4,33 lei

    Euro se stabilizează la 4,33 lei

    Leul s-a apreciat ieri în faţa principalelor valute, în contextul în care volumul vânzărilor s-a menţinut ridicat, după trecerea băncilor la standardele internaţionale de contabilitate (IFRS), care a determinat modificări ale provizioanelor.

    Cursul euro a coborât de la 4,3347 la 4,3270 lei, aproape de media de la începutul anului. Deschiderea s-a realizat în jurul pragului de 4,32, pentru ca apoi cotaţiile să treacă pe creştere, ele urcând spre 4,33 lei. Dolarul american a înregistrat cea mai importantă scădere, de la 3,4245, maximul începutului de an, la 4,3847 lei. La rândul său, francul elveţian a coborât de la 3,5854 la 3,5775 lei. În piaţa de la Sibiu, preţurile futures al euro coborau pentru martie la 4,3151 – 4,3155 iar pentru iunie la 4,3140 lei, indicând opinia investitorilor că leul va avea un parcurs pozitiv în următoarele luni. Monedele din regiune se apreciau faţă de euro, cea poloneză atingând un minim de 4,367 zloţi, nivel care nu a mai fost atins de la jumătatea lui noiembrie, iar cea maghiară întărindu-se la 310,3 forinţi. Pe pieţele internaţionale, euro a urcat de la 1,2650, pe bursele asiatice, la 1,2808 pe cele europene. Aprecierea euro s-a datorat optimismului investitorilor provocat de datele economice pozitive din China, dar şi publicarea indicelului Institului Zew privind sentimentele întreprinderilor germane, care a cunoscut o îmbunătăţire importantă, ignorând, astfel, retrogradările ratingurilor decise de Standard & Poor’s. Se pare că pieţele s-au obişnuit cu ideea că Grecia va intra în incapacitate de plată, ele rămânând indiferente după ce Fitch a urmat exemplul Standard & Poor’s, anticipând defaultul acestui stat, în scurt timp. Deprecierea dolarului, a fost însoţită de creşterea preţului unciei de aur, care a urcat la fixingul de ieri dimineaţă de la Londra la 1.662 dolari. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe martie la 1,2746 – 1,2809 iar pe iunie la 1,2773 – 1,28 dolari, în timp ce uncia de aur urca pe februarie la 1.661,2 – 1.667,1 iar pe aprilie la 1.665,5 – 1.669,5 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!