Deşi Raed Arafat s-a întors înapoi la Ministerul Sănătăţii, pe aceeaşi funcţie, cea de subsecretar de stat, deşi legea sănătăţii a fost anulată, urmând a fi reconcepută împreună cu doctorul Arafat, deşi vanitosul Băsescu a făcut pasul înapoi, lumea, totuşi, a ieşit în stradă. Lumea, e un fel de a spune, că de fapt este vorba despre un număr redus de persoane, în comparaţie cu sutele de mii pe care îi numără marile oraşe, sau chiar milioanele de cetăţeni, cum este cazul Bucureştilor. La o populaţie de peste 3 milioane de locuitori, să iese în stradă doar trei mii, asta înseamnă doar 0,1%, populaţie nemulţumită! Restul stau bine mersi în casă la căldură, fac friptane, beau ce vor, joacă table, spun bancuri, se distrează, fac sex (eventual în grup), sau tot eventual privesc şi la televizor acolo unde canalele de ştiri prezintă pe acei „fraieri” care îndură frigul şi bastoanele jandarmilor, sperând la un trai mai bun şi la o libertate în adevăratul sens al cuvântului. Sindicatele dorm şi ele (deocamdată), parcă pironite într-o letargie de neînţeles. Degeaba se aude pe ici, pe colo, „unde eşti Mărine?, unde eşti Bogdane?, unde eşti Costine?”, sindicaliştii nu dau nici cel mai mic semn că le-ar păsa de membri pe care i-au pierdut prin disponibilizări, sau de cei pe care o să-i mai piardă în viitorul apropiat. Opoziţia este şi ea, moartă. Se vede destul de clar că au grohăit de ochii lumii, până acum, despre voinţa lor de a înlătura guvernul şi preşedintele, din moment ce acum nu dau dovadă că ar dori acest lucru. Când lumea, aia care este, se află în stradă scandând lozinci antiguvernamentale, dar mai ales antiprezidenţiale, Antonescu şi îndeosebi Ponta, stau bine cuibăriţi, necatadicsind măcar să manifeste paşnic alături de cei care o fac, sau să o facă mai convingător, pe cale orală. De aici rezultă că în mod indubitabil le este teamă de o guvernare, fie ea şi în coaliţie, nedorind nicidecum, căderea actualului guvern. Se vede că nu au vână de conducători, de luptători, iar eventuala ajungere a lor la guvernare, din toamnă, ar însemna un fiasco. Statul deoparte este în dezacord cu dorinţa de a schimba ceva. Opoziţia nu vrea o schimbare de regim, acum. Vrea numai o perpetuare a discreditării, până la data alegerilor. Dacă vor căderea actualului regim, atunci să o demonstreze, dar la ce au arătat după cinci zile de indolenţă, demonstrează cu totul altceva. Rămâne de văzut dacă se va crea acea psihoză care să mai uşureze blocurile de locatari, scoţându-i în stradă. Doar cu 0,5% din nemulţumiţii României la miting, schimbarea va veni la paştele cailor. Schimbare care este cu adevărat dorită, sau de ce nu, dacă este cu adevărat, necesară.

