spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicExplicațiile CEO pentru redeschiderea depozitului de la Rovinari

    Explicațiile CEO pentru redeschiderea depozitului de la Rovinari

    Amenajarea noului depozit de cărbune de la EMC Roșia care va răspunde tuturor cerințelor de mediu este una dintre investițiile prioritare de mediu derulate de CE Oltenia în prezent, care va fi finalizată la începutul anului viitor și pentru care au fost parcurși toți pașii legali necesari, a anunțat compania într-un comunicat de presă.

    Astfel, „executarea lucrărilor a fost îngreunată de anumiți factori externi:
    – renunțarea la amplasamentul stabilit inițial din cauza blocajelor intervenite în negocierile purtate cu proprietarii de terenuri pe care urmă să se realizeze noul depozit de cărbune și repoziționarea acestuia pe un alt teren;
    – întârzierile cauzate de derularea procedurilor de achiziție a lucrărilor și echipamentelor necesare.

    Conducerea companiei a dispus o analiză detaliată periodică încă de acum un an a acestor cauze, pentru stabilirea tuturor măsurilor necesare reducerii maxim posibile a perioadei de execuție”.

    Pe perioadă determinată

    CEO: „Redeschiderea pentru o perioadă determinată a vechiului depozit reprezintă o necesitate din motive care țin de siguranță energetică națională – obiectiv primordial care ar trebui să fie conștientizat de orice factor politic, inclusiv din administrația publică locală. Depozitul trebuie să asigure stocul de cărbune necesar funcționării SE Rovinari cu 3 grupuri energetice în perioadă de iarnă.

    Folosirea temporară a vechiului depozit nu poate fi realizată prin dispoziții ale conducerii CE Oltenia, ci numai prin decizii guvernamentale, acestea având la bază siguranță sistemului energetic național conform estimărilor Dispeceratului Energetic Național pentru acest sfârșit de an”.

    Măsuri

    În comunicatul transmis, CE Oltenia mai menționează: „Pentru perioadă utilizării depozitului vechi, CE Oltenia a adoptat măsuri de protecție a factorilor de mediu, respectiv montare de panouri fonoabsorbante cu o înălțime de peste 4 m, pe o lungime de cca 900 m, precum și carcasari ale punctelor de deversare și înlocuirea rolelor uzate, influența asupra mediului înconjurător urmând a fi monitorizată permanent. De asemenea, două mașini cu apa vor asigură umectarea cărbunelui pe perioadă depunerii în depozit.

    Pentru evitarea problemelor de zgomot, s-a dispus scoaterea din circuitul de depozitare a concasorului și, în plus, vor fi montate perdele de apa în zonă buncărelor de preluare.

    Precizăm că funcționarea depozitului vechi de cărbune de la EMC Roșia, în perioadă de toamnă – iarnă a anului trecut, a fost monitorizată de Gardă de Mediu și, conform notelor de constatare încheiate, nu au fost depășite limitele de praf impuse de legislația în vigoare.

    Reamintim că 80% din populația orașului Rovinari depinde, direct sau indirect, de locurile de muncă ale salariaților CE Oltenia din Bazinul Minier Rovinari și de la Termocentrală Rovinari. De asemenea, sumă plătită de CE Oltenia pentru taxele și impozitele locale corespunzătoare activităților desfășurate în zonă Rovinari reprezintă peste 70% din veniturile curente ale acestui oraș.

    În condițiile în care CE Oltenia este pilonul principal în susținerea comunității orașului Rovinari, este de neînțeles poziția conducătorului administrativ al acestei comunități de a iniția proteste împotrivă acțiunilor CE Oltenia care respectă hotărârile de guvern emise în scopul menținerii siguranței energetice naționale.

    Conducerea CE Oltenia își manifestă toată disponibilitatea pentru dialog cu administrația publică a orașului Rovinari, similar cu toate comunitățile locale din zonele unde își desfășoară activitatea, în scopul clarificării tuturor aspectelor legate de necesitățile companiei, dar și de cele ale comunității din zonă, deopotrivă.

    CE Oltenia a fost și este intersat de sănătatea locuitorilor din zonele sale de activitate, acesta fiind și motivul pentru care a fost luată decizia de mutare a depozitului de la EMC Roșia pe un amplasament îndepărtat de zonele locuite ale orașului”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: