spot_img
14.3 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicGata. Euro a trecut de 4,3

    Gata. Euro a trecut de 4,3

    Săptămâna trecută euro urca pe pieţele internaţionale până la 4,3120 lei. La noi cursul a rezistat sub 4,3. Aceasta până ieri, când cursul urca de la 4,2902 la 4,3081 lei, tendinţa fiind stabilită, încă de miercuri după amiază, de către BCE care anunţa o medie euro/leu de 4,3030.

    Piaţa s-a deschis pe depreciere, până la un maxim de 4,3120 lei, culoarul de fluctuaţie ulterior fiind cuprins între 4,2950 şi 4,31 lei. Dealerii bancari declarau că este posibil ca BNR să fi intervenit pe parcursul şedinţei, cu vânzări, în cantităţi mici, de euro pentru a nu permite o volatilitate prea ridicată a euro. Pentru perioada următoare, analizele băncilor indică drept prag superior care ar putea fi atins de euro pe cel de 4,35 lei, pe fondul deteriorării climatului economic mondial. Deprecierea ar fi însă pe termen scurt, pentru finele anului anticipându-se un culoar cuprins între 4,2 şi 4,3. Oricum, până în prima decadă a lui octombrie nu este de aşteptat o apreciere, ştiindu-se că la începutul lunii viitoare Finanţele vor calcula accizele la combustibili, iar un leu cât mai slab aduce venituri mai mari la buget. În piaţa de la Sibiu, euro era tranzacţionat, până la ora 14:00, pe decembrie la 4,31-4,3150 iar pe martie 2012 la 4,3301-4,3388 lei. Dolarul american creştea de la 3,1368 la 3,1978 lei, însă francul cobora de la 3,5130 la 3,5035 lei, urmare a faptului că raportul lui faţă de euor urca până la 1,2343. Monedele din regiune se depreciau la rândul lor, cea maghiară atingând minimul ultimelor 29 de luni, 295,2 forinţi. La rândul ei, cea poloneză cobora până la 4,481 zloţi. Scăderile din regiune au fost provocate de aversiunea faţă de risc, după ce Federal Reserve a avertizat că economia americană este vulnerabilă la riscuri semnificative, anunţând că că va reduce costurile de finanţare din SUA prin extinderea maturităţii medii a titlurilor de Trezorerie din portofoliu. Aceste avertismente au împins investitorii către dolar, socotit o monedă mai sigură, acesta apreciindu-se până la un nivel de 1,3448 dolari/euro, sub 1,3496, maximul săptămânii trecute. Pe sibex.ro, până la ora 14:00, euro era tranzacţionat pe decembrie la 1,3424-1,3565 dolari şi 103,62 yeni iar pe martie la 1,344-1,3521 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: