spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎnfiinţarea CE Oltenia, condiţionată de restructurarea SNLO

    Înfiinţarea CE Oltenia, condiţionată de restructurarea SNLO

    Reprezentanţii Fondului Proprietatea condiţionează înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, de restructurarea SNLO. Acesta este de fapt motivul pentru care conducerea Ministerului Economiei s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Fondului Proprietatea, în vederea finalizării memorandumului şi a negocierii restructurării, înainte sau după înfiinţarea Complexului Oltenia.

    Surse oficiale susţin că poziţia Fondului Proprietatea este aceea că SNLO trebuie restructurată, prin prisma faptului că această entitate ar trebui separată de subteran şi carierele din Mehedinţi şi Vâlcea. Poziţia sindicatelor din minerit este se pare alta, în sensul că, acestea susţin introducerea SNLO în Complexul Energetic Oltenia, pentru ca ulterior societatea să fie supusă restructurării. Surse din Ministerul Economiei au precizat doar că s-a căzut de acord asupra condiţiilor de constituire a Complexului Oltenia, fără a fi oferite şi alte detalii în plus.Vicepreşedintele USMO, Viorel Temelescu nu a comentat condiţiile puse de Fondul Proprietatea, însă, a susţinut faptul că „în nota de fundamentare este prevăzut că orice program de restructurare se întrerupe. Noi am făcut un program de restructurare puternic în acest an”. Acelaşi lucru este susţinut şi de către liderul de sindicat de la EM Peşteana, Dan Pârvulescu, care aminteşte faptul că disponibilizarea celor 400 de oameni a constituit restructurarea pe acest an. „Sunt discuţii că anumite subunităţi să fie contabilizate separat, să fie constituite în filiale, cu personalitate juridică, pentru că au probleme de perspectivă. Noi susţinem intrarea tuturor unităţilor în Complexul Oltenia”, a mai precizat Dan Pârvulescu. Nici liderul de sindicat de la Cariera Roşia, Vasile Bordei nu agreează ideea unei restructurări, înainte de înfiinţarea Complexului Oltenia „trebuie luate măsuri concrete. Suntem şi facem parte dintr-o structură sindicală şi trebuie negociate programele. Noi sindicatele nu putem renunţa la componenta socială, cu atât mai mult cu cât avem încheiat un contract colectiv de muncă”, a spus Vasile Bordei. Sindicatele dovedesc că sunt unite, când este vorba de minerii pe care-i reprezintă. Liderul de sindicat de la EC Lupoaia, Constantin Ureche susţine că nu agreează nici el această idee, cu atât mai mult cu cât „oamenii sunt cei mai importanţi pentru noi. Nu sunt de acord, mai ales că într-un an orice unitate poate avea sincope”.

    Mitrescu: „trebuie făcută o reorganizare”

    Liderul de sindicat de la Energia Rovinari, Constantin Mitrescu susţine că reorganizarea SNLO trebuie făcută, în funcţie de necesarul de cărbune „sunt cariere, care nu sunt eficiente, pentru că au costuri de producţie mari. Este vorba de subteranul de la Motru, Cariera Husnicioara şi Alunu”. Mitrescu este de părere că Mina Tehomir nu va fi o problemă întrucât va rămâne în subordinea Complexului Turceni, costurile de producţie fiind aici apropiate de cele din carieră. „Ar fi bine dacă se va forma o entitate iar Husnicioara va fi inclusă în ea alături de RAAN iar pe partea cu Vâlcea-Berbeşti să se alipească de CET Govora. Aceste cariere nu deservesc cu cărbune Complexul Rovinari, Turceni şi Işalniţa. Dacă este să facem ceva să fie profitabil”, a mai precizat Mitrescu.

    Greblă: „politica energetică o face statul român”

    Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Toni Mihail Greblă consideră că „politica energetică trebuie să o facă statul român, prin Ministerul Economiei. Minerii lucrează şapte zile din şapte, pentru că este secetă şi Hidro produce puţin. Este o iresponsabilitate din partea lui Boc să lase Fondul Proprietatea să analizeze SNLO, precum un butic”. Că reprezentanţii Fondului Proprietatea au susţinut, încă de la început, închiderea subteranului, acest lucru a fost confirmat şi de către fostul director general al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel. „S-au întâlnit şi este posibil ca Fondul Proprietatea să fi cerut restructurarea SNLO, prin separarea de unităţile neprofitabile”, a mai declarat Ciurel.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: