spot_img
18.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicIntervenţia BNR ţine euro sub 4,38, "la oficial"

    Intervenţia BNR ţine euro sub 4,38, „la oficial”

    Marţi, cotaţiile euro au urcat, în partea a doua a zilei, aproape de 4,39 lei, cel mai ridicat nivel atins pe piaţa locală, motiv de intervenţie pentru BNR, care ar fi vândut, conform dealerilor, agresiv valută, într-un context regional negativ, provocat de aversiunea de risc, ceea ce făcea ca la BCE media dă se menţină peste 4,38 (4,3818 lei), după ce luni a fost atins un maxim istoric de 4,3855 lei. Ieri, intervenţia BNR şi revenirea uşoară a încrederii în monedele din regiune, după revenirea burselor europene, au făcut ca euro să scadă de 4,3791 la 4,3778 lei. Deschiderea s-a realizat la peste 4,38 lei, nivel apropiat de închiderea de marţi, pentru ca în jurul orelor 14:00 euro să coboare spre suportul ultimelor luni, cel de la 4,3750 lei. Cursul dolarului a coborât de la 3,3261 la 3,3131 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6458 la 3,6435 lei. Monedele din regiune înregistrau faţă de euro aprecieri mult mai consistente decât leul, cea poloneză coborând până la 4,174 zloţi iar cea maghiară la 286,7 forinţi. Perechea euro/dolar înregistra fluctuaţii minime, 1,3187 – 1,3236 dolari, investitorii aşteptând concluziile întâlnirii Comitetului monetar al Rezervei Federale americane, ceea ce a asigurat un uşor avantaj monedei unice. Criza politică din Olanda, unde guvernul a demisionat, şi perspectivele pierderii alegerilor prezidenţiale de către Nicolas Sarkozy, principalul aliat al Germaniei în implementarea la nivel european al politicilor de austeritate, pot determina însă o revenire a euro spre 1,30 dolari. La Londra, preţul unciei de aur scădea ieri dimineaţă spre 1.640 după ce vineri seară se situa la 1.649,50 dolari. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,3196 – 1,3237 iar pe septembrie la 1,321 – 1,3236 dolari, iar uncia de aur era cotată pe iunie la 1.642,4 dolari. Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: