spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul s-a depreciat uşor

    Leul s-a depreciat uşor

    După ce acum două zile leul a recuperat teren în faţa euro, după şase şedinţe consecutive în care media s-a aflat peste pragul de 4,41 lei, ieri am asistat la o depreciere uşoară. Cursul mediu al euro a crescut de la 4,4067 la 4,4089 lei, într-o şedinţă în care volumele de transfer au fost reduse. Piaţa s-a deschis la 4,4030 lei, sub cotaţiile de la închiderea de marţi, care s-au aflat aproape de 4,41 lei. Pe parcursul zilei tranzacţiile s-au realizat la un minim de 4,4030 şi un maxim de 4,4140 lei. La ora 14:00, tranzacţiile se realizau la 4,4060 – 4,4090 lei.

    Piaţa locală nu a fost influenţată de anunţul făcut de INS, care a reafirmat că economia românească a intrat în recesiune tehnică în al doilea trimestru din acest an, ea fiind afectată de situaţia economică din zona euro. Estimările pentru trimestrul I au fost crescute de la -0,2 la -0,1%, iar pentru cel de al doilea de la -1 la -0,9%. Această evoluţie este datorată situaţiei din zona euro, acolo unde Germania, principalul motor economic al acesteia, se află la limita recesiunii, după ce în august producţia industrială s-a redus cu 4% faţă de luna precedentă, cea mai mare scădere din februrarie 2009 până în prezent. În acelaşi timp, conform Destatis, Oficiul de statistică german, volumul comenzilor industriale s-a contractat în august cu 5,7%. Cursul dolarului american a scăzut, în a doua şedinţă consecutivă, de la 3,4939 la 3,4825 lei. Reamintim că luni dolarul a crescut la 3,5195 lei, medie care nu a mai fost atinsă din 22 noiembrie 2012. Cursul francului elveţian a continuat să scadă, el coborând de la 3,6395 la 3,6353 lei, mai jos cu peste doi bani faţă de finalul lui septembrie. Perechea euro/dolar se tranzacţiona ieri între 1,2623 şi 1,2682 dolari, mai sus cu crca doi cenţi americani faţă de sfârşitul săptămânii trecute, când cotaţiile au coborât până la 1,2501 dolari, care se mai înregistra în august 2012. Încetinirea aprecierii dolarului s-a datorat unor declaraţii făcute de oficiali ai Fed, care au sugerat o temperare a optimismului referitor la creşterea dobânzilor de către banca centrală americană. În piaţa de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2649 – 1,2683, respectiv la 1,2678 dolari pe martie iar uncia de aur creştea pentru scadenţa lunară la 1.216 – 1.220 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: