spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Nu cred că-mi vor răul, şi-ar face singuri rău"

    „Nu cred că-mi vor răul, şi-ar face singuri rău”

    Tot Andrieş spune: „Dacă ar veni un alt antrenor, ar urma un foc de paie, 1-2 meciuri şi apoi lucrurile revin la fel”

    Echipa de handbal, Energia Târgu-Jiu este ciuca bătăilor prin Liga Naţională, însă gorjenii nu abdică şi spun că locul ocupat în clasament nu este conform cu realitatea. Fiind penultimii în Ligă, oltenii au planuri mari pentru etapele care vor veni, din cele opt meciuri rămase până la finalul anului, cei de la Energia şi-au făcut calcule că ar putea câştiga 5-6 partide. Însă, întrebarea e dacă planul va fi şi realizat pentru că de la vrut la putut e cale lungă…

    „Ne este ruşine”

    După meciul cu Timişoara, pierdut acasă, antrenorul Andrieş s-a prezentat în faţa presei însă şi-a găsit cu greu cuvintele. La câteva zile distanţă de la acel joc, Andrieş a venit cu o precizare. „Trebuie să luăm meciul cu Timişoara şi să spunem, pentru că multă lume nu ştie asta, că mulţi dintre jucătorii care erau pe bancă erau accidentaţi. I-am pus pe foaie, dar pe lângă cei ştiuţi a mai apărut şi Enache, probabil şi Dorin Dragnea, când a dat cap în cap cu Chikovani acesta a suferit mai mult din punct de vedere al sănătăţii, dar din punct de vedere al jocului Dragnea a suferit o scădere. Toate acestea trebuie luate nu ca o scuză”, a comentat Andrieş. Tehnicianul trage concluzia şi recunoaşte că nu ţine cu dinţii de scaun. „Ne este ruşine, dar nu cred că luarea unor decizii la cald, cum ar fi demiterea mea, ar fi soluţia. La greu se arată caracterul omului şi trebuie să strângem rândurile, eu şi băieţii, şi să găsim soluţiile pentru a scoate echipa la suprafaţă”, a declarat Andrieş.

    Nu se simte „lucrat”

    Întrebat dacă simte că jucătorii îl „lucrează”, antrenorul spune că nu crede că cineva dintre jucători i-ar vrea răul, pentru că asta ar însemna că se doreşte răul echipei. „Trebuie să am încredere în jucători, suntem o echipă. Ei sunt cu mine, eu sunt cu ei. Speculaţiile cum că ar dori să îmi facă mie rău nu le cred. În primul rând şi-ar face rău lor”, a mai spus Andrieş. Acesta spune că şi dacă vine un alt antrenor situaţia nu se îndreaptă, aşa că vrea să-şi ducă misiunea în continuare. „Dacă s-ar lua decizia să vină un alt antrenor, probabil ar urma un foc de paie, o etapă, două, apoi dacă e să vorbim corect, lucrurile ar merge la fel”, a mai spus Andrieş. Mai mult, tehnicianul Energiei spune că rezolvarea ieşirii din criză vine doar din partea echipei. „Trebuie să strângem rândurile, aceştia suntem şi noi trebuie să strângem puncte. Am avut şi meciuri grele. Paşii greşiţi sunt cei făcuţi în cele două meciuri pierdute acasă. Nu are rost să vin acum să reproşez că X jucător nu a jucat bine sau că altul nu respectă sarcina de joc. Cred că nu aşa vom rezolva problema, scoţând anumiţi jucători în faţă şi eu ascunzându-mă în spatele acestor lucruri. Nu, toţi suntem parte a acestei echipe şi toţi trebuie să îndreptăm lucrurile. Ne reproşăm acolo, pe teren, apoi trebuie să găsim ceea ce trebuie să facem pentru a câştiga puncte”, a mai declarat Andrieş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: