spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicMăsuri la CEO pentru a preveni dezastrele

    Măsuri la CEO pentru a preveni dezastrele

    Vor avea loc verificări la echipamentele folosite de Complexul Energetic Oltenia în caz de situații de urgență. Sunt necesare servicii de verificare, reparare, încărcare și etichetare stingătoare de incendiu. Vizate sunt toate echipamentele din subunitățile Sucursalei Miniere din Complexul Energetic Oltenia. Serviciile vor fi prestate de un operator de specialitate, în baza unui contract. Acesta se va derula de luna viitoare. Bugetul aprobat de compania energetică pentru punerea la punct a echipamentelor este de peste 327.000 de lei.

    Toate unitățile economice sunt obligate prin lege să ia măsuri pentru a preveni apariția unor situații de urgență. La Complexul Energetic Oltenia măsurile sunt vitale, având în vedere că este vorba de unități strategice producătoare de energie electrică. În cazul în care ar apărea situații de urgență este obligatoriu ca la dispoziția salariaților sau a serviciilor proprii de pompieri să existe echipamentele necesare pentru intervenție, până la sosirea echipelor de pompieri militari sau a altor servicii specializate.

    Au existat de-a lungul anilor incendii la carierele miniere, precum și la sucursalele electrocentrale. Anumite echipamente folosite la timp au făcut diferența până la sosirea autospecialelor de pompieri. Ani de zile verificarea stingătoarelor de incendiu a fost efectuată de prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia, respectiv Minprest Serv Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: