spot_img
20.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinerii din CEO, mutați de la o carieră la alta! „E jale!”

    Minerii din CEO, mutați de la o carieră la alta! „E jale!”

    În primele luni ale acestui an, problema deficitului de personal era trecută în Planul de Restructurare, Reorganizare și Eficientizare. În zilele noastre, aceasta s-a acutizat, situația fiind descrisă de liderii sindicali, astfel: „E jale!”.

    Lipsa personalului afectează grav activitatea din cariere și termocentrale. În acest moment, există un deficit de circa 3.100 de salariați în activitatea aferentă sectorului minier și de circa 1.100 salariați în activitatea aferentă domeniului energetic, se arăta în documentele CEO, prezentată în primăvară. De asemenea, „vârsta medie a personalului CE Oltenia este de peste 47 de ani, iar vechimea utilajelor (de până la 46 ani) generează defecțiuni și opriri, programate sau accidentale, care trebuie remediate urgent, de personal specializat”.

    „Nu e cărbune în depozite”

    În acest context, liderii de sindicat spun că este foarte posibilă mutarea unor mineri de la o carieră la alta, Ei așteaptă de la directorii companiei să lămurească și stadiul pregătirii stocurilor de cărbune pentru iarnă și, bineînțeles, situația personalului pe fiecare carieră „Avem o mare lipsă de personal, mai ales că s-a lucrat și câte șapte zile din șapte. Noi i-am prevenit înainte de această situație, în care nu ai practic cu cine să lucrezi, să găsească soluții. De exemplu, s-ar putea să fie nevoie de migrarea unor salariați în carierele care se confruntă cel mai mult cu deficitul de personal, cele care produc mai bine. Să fie mutați temporar de la o zonă la alta. E jale, nu au concedii efectuate, e foarte greu. Ne interesează stadiul pregătirii pentru iarnă, stocurile. În depozite nu e mai nimic iar acest lucru se cunoaște foarte bine. Ne mai interesează stadiul achiziției cotei de cărbune pentru salariații noștri, cât s-a livrat, cât mai e livrat”, spun liderii de sindicat. Șefii organizațiilor sindicale din CEO și administrația companiei vor avea o ședință a comisiei mixte, în această săptămână.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: