spot_img
18.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicProfit pentru complexuri, an greu pentru Hidroelectrica

    Profit pentru complexuri, an greu pentru Hidroelectrica

    Prima jumătate a anului a adus profit celor două Complexuri Energetice Turceni şi Rovinari, acestea livrând energie în sistem peste planificarea estimată. Directorul Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica, Pantelie Raicu a recunoscut însă că prima jumătate a anului 2011 nu a fost însă una tocmai bună şi asta ca urmare a faptului că nu este suficientă apă.

    Conducerea Complexului Energetic Rovinari va încheia scriptic prima jumătate a anului 2011, abia spre sfârşitul lunii iulie, atunci când se va închide semestrul , însă, estimările făcute indică un profit peste planificări. Directorul Ionel Stoica , din cadrul CE Rovinari a declarat, ieri, că din producţia de 780 de MW/h realizată, în sistem a fost furnizată cantitatea de 720MW/h, asta în condiţiile în care media este de 610MW/h. Stoica a mai precizat că „pe primele şase luni ale anului, CE Rovinari şi-a realizat planul. Din cantitatea de 5,3 milioane MW planificată pe acest an, în prima jumătate a anului am dat aproximativ 2,7 milioane MW, peste ceea ce estimasem”. Pe un profit de 90 de milioane de lei se încadrează Complexul Energetic Turceni „pe anul 2011 producţia de energie planificată este de 6,6 milioane MW şi am dat 3,8 MW, am depăşit cu 500 de mii de MW. Se funcţionează cu trei grupuri energetice”, a declarat directorul general, Octavian Graure. Că anul 2011 este unul bun pentru termocentrala Turceni a reieşit şi din faptul că unitatea a achiziţionat o mare parte din certificate.

    Raicu: „2011 nu este un an tocmai bun”

    Pentru Sucursala Târgu-Jiu a Hidroelectrica, anul 2011 nu este un an tocmai bun, după cum a recunoscut şi directorul general Pantelie Raicu „nu este suficientă apă. Este un an puţin mai slab ca 2010, când am depăşit producţia de energie planificată cu 30%”. În ceea ce priveşte anul curent, Raicu speră ca Sucursala Târgu-Jiu să realizeze energia planificată, lucru de care se teme că nu va fi posibil. Hidroelectrica estimează pentru acest an scăderea producţiei de electricitate cu 20%, la 15,5 TWh, faţă de producţia record realizată anul trecut, de 19,5 TWh. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania a asigurat în 2010 – 36% din producţia de energie electrică a ţării. „Producţia de energie electrică a Hidroelectrica a atins nivelul de 9 TWh, în primele şase luni ale anului 2011, cu toate că seceta prelungită care a afectat continentul European a micşorat serios debitul Dunării, aflat aproape de un minim istoric”, a declarat, joi, directorul general al companiei, Constantin Trihenea, în cadrul unei conferinţe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: