spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicPromisiunile CEO pentru rovinăreni

    Promisiunile CEO pentru rovinăreni

    În Monitorul Oficial nr.753/31.08.2018 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 664/29.08.2018 privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranță ale sistemului electroenergetic național în ceea ce privește combustibilul lignit, prin care s-a aprobat activarea și utilizarea parțială a depozitului Roșia, din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari din cadrul Societății Complexul Energetic Oltenia – S.A., începând cu data de 1 septembrie 2018 și până la data de 15 martie 2019, anunță CEO într-un comunicat de presă.

    Astfel, conform prevederilor legislației în vigoare, în data de 31.08.2018, CE Oltenia a notificat Agenția de Protecție a Mediului Gorj și Gardă Națională de Mediu – Comisariatul Județean Gorj despre publicarea HG nr.664/29.08.2018 în Monitorul Oficial. Redeschiderea pentru o perioadă determinată a vechiului depozit de la Carieră Roșia reprezintă o necesitate din motive care țin de siguranță energetică națională. Depozitul va asigura stocul de cărbune necesar funcționării SE Rovinari cu 3 grupuri energetice în perioadă de iarnă.

    CE Oltenia mai anunță că a realizat o serie de măsuri de protecție a factorilor de mediu în zonă depozitului vechi de la Carieră Roșia, precum: – montarea de panouri fonoabsorbante cu o înălțime de peste 4 m, pe o lungime de cca 900 m; – carcasarea punctelor de deversare; – înlocuirea rolelor uzate pentru diminuarea nivelului de zgomot.

    Ce măsuri va lua compania

    Pentru perioadă utilizării depozitului vechi în acest an, vor fi întreprinse măsuri suplimentare: – eliminarea concasorului din fluxul tehnologic existent pentru diminuarea zgomotului și prafului; – etanșarea buncarilor de preluare/deversare cărbune; – montarea instalațiilor de umectare în zonă buncarilor; – asigurarea de autospeciale pentru umectarea cărbunelui în timpul procesului de haldare și încărcare.

    CEO: Influența asupra mediului înconjurător a Carierei Roșia este monitorizată de către o firmă acreditata RENAR, conform actului de reglementare al activității, care efectuează măsurători lunare ale nivelului de zgomot și pulberi sedimentabile. De asemenea, CE Oltenia va efectuă monitorizări ale nivelului de zgomot și particulelor în suspensie, cu aparatură din dotare.

    Funcționarea depozitului vechi de cărbune de la EMC Roșia, în perioadă de toamnă – iarnă a anului trecut, a fost monitorizată de Gardă de Mediu și, conform notelor de constatare încheiate, nu au fost depășite limitele de praf impuse de legislația în vigoare. Rapoartele și buletinele de analize există în arhivă Departamentului Protecția Mediului al CE Oltenia, putând fi puse la dispoziția celor interesați.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: