spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicSe reiau negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă de la CEO

    Se reiau negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă de la CEO

    La Complexul Energetic Oltenia (CEO) se reiau, peste câteva zile, negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă. De circa două săptămâni discuțiile au fost stopate, pentru ca federațiile sindicale să își rezolve problemele legate de obținerea reprezentativității. Cei mai mulți salariați sunt la Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” și la Federația Națională Mine Energie. Ambele totalizează peste 80% din salariații din Complexul Energetic Oltenia. Reprezentativitatea se dobândește când o federație are cel puțin 35% din numărul total de angajați.

    Ambele federații au depus la instanță cereri pentru a le fi recunoscută reprezentativitatea. S-au contestat însă reciproc. Procesul de obținere a documentelor necesare a fost astfel tergiversat. În cele din urmă, s-a negociat și s-a ajuns la o pace sindicală. Au fost retrase toate contestațiile și acum ar fi întrunite toate condițiile pentru ca ședința Comisiei de Negociere să fie programată conform prevederilor legale. Cel mai probabil, din comisie vor face parte 15 lideri de sindicat din cadrul Federației „Univers” și din cadrul Federației Naționale Mine Energie.

    Până în momentul de față, nu s-a discutat deloc pe marginea drepturilor din viitorul Contract Colectiv de Muncă de la Complexul Energetic Oltenia. Administrația companiei energetice a prezentat, însă, în urmă cu trei săptămâni, proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli. Fondul de salarii propus nu prevede decât o majorare cu 5,3% a salariilor. Sindicatele nici nu au vrut să audă de procentul respectiv și așteaptă o altă propunere.

    Deocamdată, pe 1 martie este programată o nouă ședință a Comisiei de Negociere pentru viitorul Contract Colectiv de Muncă și abia de acum vor avea loc discuții concrete pe marginea drepturilor pe care le vor primi minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Nu este exclus ca una din temele de discuție să fie și introducerea sporurilor în salariul de bază, astfel încât eventualele măsuri de austeritate să nu îi lase pe angajați fără o parte din drepturi.

    Actualul Contract Colectiv de Muncă este valabil până la finalul lunii martie. De la 1 aprilie ar trebui să intre în vigoare noul Contract Colectiv de Muncă. Așadar, negocierile ar trebui să fie finalizate în următoarele două săptămâni, pentru ca documentul să fie trimis Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru analiza de legalitate. Primele drepturi din noul Contract Colectiv de Muncă se vor acorda în luna mai pentru luna aprilie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: