ŞI APUSUL VA ATRAGE TOATE NEAMURILE-NCOACE

Pezenţa migranţilor pe aproape întreg cuprinsul Europei, este cu adevărat o problemă pe care se pare că nu toţi liderii europeni o conştientizează în acelaşi fel, şi în aceeaşi măsură. Dacă Germania primeşte refugiaţi sirieni, cât poate să ducă, fără nicio ezitare, iată că un alt stat european, membru al UE, Anglia, este cel puţin circumspectă în ceea ce priveşte primirea şi plasarea acestor oameni năpăstuiţi. Ca popor, sirienii sunt nişte oameni minunaţi. Inteligenţi, pricepuţi, muncitori. De pe aşezământul actualei Sirii, din inima Imperiului Persan au plecat în lume, nu numai oameni, ci şi idei geniale din diverse domenii. Marele Imperiu s-a dezvoltat şi a evoluat şi datorită destoiniciei oamenilor de acolo. Străbunii noştri au avut posibilitatea în urmă cu 2000 de ani, să cunoască aici la noi, palpabil, despre măiestria meşterilor din Damasc, atunci când romanii l-au adus pe renumitul Apolodor, să construiască podul peste Dunăre, care lega Drobeta de ţărmul sârbesc. Mai recent, sau foarte recent, tot ei, sirienii au reconstruit un stat din temelii, Libanul, distrus aproape complet, în urma interminabilului război dintre Israel şin gruparea Hezbollah. Probabil tenacitatea, măiestria şi vrednicia acestui popor, i-a determinat pe prea cumpătaţii nemţi, să-i primească nu oarecum, ci cu braţele deschise. Nicicum eu, personal nu cred că doar conflictele militare de acolo, destabilizarea şi anarhia create, sunt motivele pentru care europenii primesc en fanfare, grupurile parcă interminabile, de refugiaţi. Conflicte în zona aceea fierbinte, au tot fost, din care au degenerat băi de sânge, dar niciodată nu s-a pus problema la acest mod. Ori, acum când vine vorba despre sirieni, Europa în general, Germania în special, nu numai că îi primesc, dar este bătător la ochi, că îi invită să plece din calea urgiei care mai mult pare a fi provocată de marile puteri, decât iscată intempestiv în acea zonă. Dacă ar fi să fac un scurt comentariu-pronostic, aş putea spune că acest gest european faţă de refugiaţi, seamănă mai mult cu un început mai hotărât al unei globalizări inevitabile, formă socială pe care mândra şi omnipotenta Germanie va dori să o cârmuiască … Nicicum nu pun ipoteza unei infiltrări masive de terorişti printre imigranţi, cu toate că păreau destul de iniţiaţi şi antrenaţi în a parcurge sute, chiar mii de kilometri pe jos. Acei oameni, în marea lor parte, nu păreau nicicum nişte amărâţi, ci mai degrabă nişte maratonişti în toată puterea cuvântului, capabili să reziste la efort prelungit, în condiţii de foame şi sete …