spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăEditorialALT CANDIDAT UNIC

    ALT CANDIDAT UNIC

    pocheaDacă alegerile pentru şefia partidelor, se vor menţine tot pe bază de candidat unic, atunci nu ar fi de mirare, ca la viitoarele alegeri prezidenţiale, să ne trezim tot cu un candidat unic. Sau în cel mai rău caz, cu unul marionetă, care să se încadreze undeva sub 5%. De fapt, au mai fost alegeri pentru şefia partidelor, cu candidaţi – marionetă, unde diferenţa de scor a fost una foarte categorică. După cum se vede, în interioarele partidelor, se instaurează un fel de dictatură, unde nu mai mişcă nimeni, de teama şefului ăl mare! De ce nu mişcă? Fiindcă şefu’ poate să excludă pe cine vrea, dacă îl deranjază, iar o dată exclus, pierde tot, de la pix, până la ciolan. Şi apoi, cel care ar gândi să mişte-n front, ştie că o dată exclus, are mari şanse de a deveni un neica nimeni. Aşa că mai bine tace, şi are de “câştigat”. După “alegerile” cu candidat unic, de la PSD, am mai avut de suportat alte “alegeri”, tot cu candidat unic, la PMP. Aici nici nu se punea problema să îndrăznească cineva, să-şi mai depună candidatura, fiindcă o dată intrat în vizorul lui Băsescu, era ca şi un om terminat. Trebuie ştiut faptul că, din păcate, un sistem dictatorial poate să revină la conducerea unei ţări. Ceea ce se întâmplă acum, în interiorul partidelor politice, seamănă bine de tot, cu o dictatură. Nu cârâie nimeni când vine vorba despre un candidat unic, nimeni nu cârâie când vine vorba despre unanimitate de voturi, nimeni nu cârâie sau cârteşte, după ce s-a înscăunat şefu’. Prin urmare, mai multe dictaturi, între ele, se pot uni, vrând nevrând, spre a forma partidul unic. Cele care nu vor ralia la “ideea supremă”, vor fi scoase în afara legii, iar membrii lor, Doamne – fereşte …. aşa cum ne spune istoria recentă a României. Apropo de raliere, ca mâine, poimâine, vom vedea PDL scos din hibridul liberal, unit cu PMP, iar pe Traian Băsescu, pretendent serios, la funcţia de prim ministru al Guvernului României! Cât despre liberali, nişte bieţi ciocănitori la uşile întredeschise ale PSD …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: