spot_img
Altele
    AcasăEditorialDus de căpăstru

    Dus de căpăstru

    Este clar faptul că această perioadă dintre tururile de scrutin, începe să semene aproape la indigo, cu cea din urmă cu cinci ani, atunci cănd se aflau în disputa pentru Cotroceni, alţi doi protagonişti, Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Acum, pe de o parte, forţele politice ai căror reprezentanţi, nu au trecut de primul tur de scrutin, încep să se grupeze în jurul normalului, adică a lui Victor Ponta, iar celălalt combatant, spune că nu vrea nicio alianţă. De fapt, Klaus Iohannis, este cu totul nevinovat, în contextul care există. Nevinovat în sensul că el pare, şi de fapt este un om fără coloană vertebrală, fără o viziune, un candidat care nu are curajul să vină la confruntări publice, cu Victor Ponta, lăsând toate problemele în mâna lui Traian Băsescu, cel care trage sforile din spaţii obscure. Iohannis pare un muribund, un speriat faţă de ceea ce se petrece în această perioadă, un om care parcă a fost catapultat de undeva din spaţiu, iar acum se sperie de situaţia în care este angrenat. Românii nu trebuie să se lase înşelaţi şi de această dată, de capcanele în care sunt atraşi de maleficul Traian Băsescu. Din păcate, aşa s-a întâmplat şi în urmă cu zece ani, şi în urmă cu cinci ani, când Băsescu, pur şi simplu a dus poporul cu zăhărelul, iar noi am avut de suportat timp de zece ani, numai scandaluri, sfidări, creştere de TVA, tăieri de pensii şi salarii, desfinţări de şcoli şi spitale, batjocură, umilinţă … Să nu mai cădem pradă unor asemenea promisiuni înşelătoare, ca apoi să avem de suportat timp îndelungat, unor asemenea măsuri batjocuritoare şi sfidări fără limite.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: