spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
marți, iulie 2, 2024
Altele
    AcasăEditorialDemisia târzie a lui Attila Csecke

    Demisia târzie a lui Attila Csecke

    Deşi s-au cunoscut destule cazuri de indivizi sadici cu figuri angelice, pentru ministrul sănătăţii demisionar, Attila Csecke, puteam să bag mâna în foc de când l-am văzut, că nu poate fi unul dintre aceia. Dar văzând cum execută ordinele venite de sus în jos, fără ezitări vizibile, mi-am schimbat impresia rapid. Nu că l-aş fi etichetat ca un om sadic, dar nici părere bună nu aş fi putut să am despre un individ care a fost de acord, prin semnătură, cu atâtea măsuri de-a dreptul draconice, venite să lovească în mod dramatic, în sănătatea românilor, sau pentru a nu crea suspiciuni sau confuzii, asupra cetăţenilor ce trăiesc pe pământul României. Teroristul norvegian care a îngenuncheat Norvegia în bernă, nicidecum nu ar fi trădat semnalmente că ar fi fost în stare de aşa ceva. Datorită actului dement pe care l-a provocat, a făcut posibilă moartea a circa o sută de persoane, printre care, majoritatea, tineri. Datorită unei politici în domeniul sănătăţii, tot demente, se poate ajunge la moartea a milioane de oameni, fără a considera pe cineva terorist sau criminal. Prima grijă a politicii guvernamentale, atunci când s-a pus problema austerităţii, a fost aceea de a tăia de la sănătate. Şi de la învăţământ, dar mai rapid şi mai fără milă, de la sănătate. Şi nu numai o dată, în repetate rânduri. Mai altcumva privind lucrurile, măsurile nebuneşti de tăieri şi iar tăieri, în domeniul sănătăţii, vor conduce în mod sigur şi indubitabil, la un genocid. Rămaşi fără medicamente, bolnavii cronici, care nu sunt deloc puţini, nu vor mai avea mari şanse de a rămâne în viaţă. Şi aşa, zvonurile repetate că nu vor mai avea medicamente, că se vor bloca, că nu vor mai fi subvenţionate, că vor fi subvenţionate parţial, astea toate ducând, după cum este lesne de înţeles, la mari traume, cel puţin psihice pentru cei suferinzi de astfel de maladii. Ce tot atâtea zvonuri alarmante? Ce tot atâtea declaraţii menite să zdruncine şi mai grav, sănătatea oamenilor? Unde vor să ajungă? Pe cine vor să sperie, sau să distrugă, şi de ce? Acestea sunt întrebări la care cineva ar trebui să dea răspuns. Printre cei care ar trebui să dea un răspuns, sau mai multe, ar trebui să se numere şi fostul ministru al sănătăţii, Attila Csecke. Şi el este destul de mânjit de măsurile demente cu care a fost de acord, închizând spitale, sau dând girul reducerilor de subvenţii, faţă de tot ceea ce înseamnă sănătate, în general. Cum spuneam, figura nu-l trădează a fi un om care să fie capabil de a fi de acord cu măsuri criminale, dar politica guvernului în care a fost părtaş, l-a culpabilizat de aşa manieră încât va rămâne in istorie, ca unul din miniştrii cei mai sadici, din toate timpurile. Ori politica murdară şi josnică pe care a dus-o totdeauna UDMR, de a se căpuşa la putere, dar şi presiunile făcute în mod sigur asupra miniştrilor, l-a determinat şi pe Cseke să achieseze la grozăviile guvernului. Decât niciodată, mai bine mai târziu, aşa că bine a făcut procedând la demisie. După cum se ştie, demisia a fost motivată de alocările mizerabile pe care tandemul iresponsabil care se află la cârma ţării, le-a acordat recent, Ministerului Sănătăţii.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!