spot_img
19.1 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 11, 2024
Altele
    AcasăEditorialDe ce a fost să fie aşa cum este … ?!

    De ce a fost să fie aşa cum este … ?!

    Timp de zece ani, am asistat la un preşedinte, Traian Băsescu, huiduit şi blamat din multe motive, ori pe unde mai scotea nasul în lume. I s-a strigat că este un hoţ, că a vândut flota, că a făcut afaceri în perioada cât a fost primar al Capitalei, gen casa din Mihăileanu şi multe altele. A fost înjurat, scuipat, umilit aşa cum recunoştea şi el, într-un cuvânt “făcut albie de porci”. Eu, personal, nu aş fi dorit un asemenea tratament, pentru preşedintele României, al ţării mele. Dar ce s-i faci? Gura lumii, slobodă, şi nici nu poţi să încerci să convingi poporul că nu e chiar aşa, din moment ce treaba era cusută cu aţă albă. Le-a comis, le-a tras, i-au rămas ca o tinichea legată de coadă, iar ponoasele fărădelegilor făcute, le-a şi tras într-o oarecare măsură, dar s-ar putea să le tot tragă de aici înaite, mai cu vârf şi îndesat. Aş fi dorit să-i succeadă un preşedinte curat ca lacrima, dacă se putea, chiar ca poala Maicii Preciste, un preşedinte căruia nu ai ce să îi reproşezi, vizavi de trecutul său. Iată că nu a fost să fie aşa. Parcă urmând tradiţia, Klaus Iohanis, a venit cu un CV, tot pătat, cu şapte case la activ, toate cumpărate din … venitul de profesor. Dacă Adrian Năstase a pierdut alegerile în 2004, şi pentru faptul că avea patru case, pe care le justifica totuşi plauzibil, iată că de această dată, norodul a ales un preşedinte cu şapte case, pe care nu le poate justifica, oricum ar da-o! Pe lângă astă daravelă, mai are şi incompatibilitate de funcţii, la activ, ilegalitate crasă, de altfel. Dar instituţiile statului, au săsat-o moale în primă fază, apoi baltă, scuzându-se pe la colţuri cu vorba aia, “nu putem să frângem voinţa norodului!”. Iată că voinţa a rămas nefrântă, iar viitorul preşedinte nu va putea fi un bun arbitru între puterile statului, fiindcă mereu ar risca să I se reproşeze tot o vorba aia, “hoţul strigă hoţii!”. Mai degrabă, va fi tot un preşedinte-jucător, însă spre deosebire de Băsescu, va fi un jucător cu “ciocu’ mic şi pasu mare”. Ce-I drept, pas ar cam avea …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!