spot_img
21.1 C
Târgu Jiu
marți, mai 21, 2024
Altele
    AcasăEditorialIa…copilul, neamule!

    Ia…copilul, neamule!

    Sărăcia lucie şi traiul mizer în care se scaldă omenirea anului 2013 ne pune pe tapetul mediatic ştiri care ne lasă fără grai şi a căror rezolvare este practic îngrădită de legi prea întortocheate pentru umilii noştri românaşi. De 1 Mai pe litoralul românesc majoritatea agaricilor au ieşit să îşi vândă marfa second-hand, o marfă ieftină, o marfă care le-ar fi putut aduce doi trei lei de-o pâine. Printre agarici se numără şi oameni cinstiţi, se cunosc de la distanţă şi mai-mai că îţi vine să îi întrebi de unde atâta umilinţă într-un singur corp şi acela schilodit de sistem. Ei bine, printre toţi aceşti vânzători de vise regăsim şi un vânzător…de copii. Pe malul mării de 1 Mai un bărbat îşi striga prin mulţime păsul şi ca orice comerciant ambulant aproape că ajunsese să facă rime cu soarta nefastă a copilului de numai doi ani. Da, un copil de numai doi ani a ajuns marfa unui tată care a vrut să scoată pe „produs” cel puţin 10.000 de euro. Din fericire a fost prins la timp de oamenii legii, care au aflat că bărbatul încercase acelaşi lucru cu ceilalţi şapte copii pe care îi mai avea. Esenţa adevărului este atât de tare încât te doboară mirosul. Ai fi zis ca şi el că toate aceste lucruri se întâmplă din dorinţa de a avea un ban în plus pentru a supravieţui în această junglă, dar poate că nu e aşa. Negativismul zilelor noastre se transformă relativ într-o continuă şi continuă mutare de la bine la rău, de la indiferenţă la biruinţă. Şi uite aşa ajungem şi la negativismul care pluteşte în aerul Gorjului inundând fiecare colţişor, cel mai ascuns colţişor chiar şi birourile termocentralelor înnegrite de colbul acesta al negativismului prezent. Mai-mai că te gândeşti că a venit sfârşitul când toţi vorbesc despre scufundarea bărcii CEO, poate ultima barcă de salvare rămasă în care se vroia ca tot Gorjul să încapă şi se salveze aşa cum a făcut Noe cu animalele din barca sa. Dar din păcate previziunile sunt sumbre şi desigur tot, aproape tot se pune pe seama sistemului care, cum spuneam mai la începutul monologului meu va duce la o sărăcie lucie care îi va împinge pe unii oameni, căzuţi în agonia blestemului, să îşi vândă copiii cu 10.000 de euro pentru a supravieţui în această junglă. Ce pot să spun când văd aceste lucruri? Nimic…rămân într-o tăcere absentă şi o iau de la capăt.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: