Toate partidele politice, oricât de schiloade ar fi, au în dosul gândului pofta de ciolanul Puterii. Perfect normal, cam ăsta e scopul firesc al oricărei găşculiţe cu sediu, statut, doctrină, semn electoral şi imn. Democraţia este imperfectă, o ştim toţi muritorii, însă este singurul sistem, inventat până azi, care rămâne pertinent. Aşadar, într-o democraţie, fie ea şi originală, ca a noastră, votul popular liber exprimat, rămâne singura sursă pentru biletele unora sau altora către marele spectacol al Guvernării. Însă tot noi ne autodefinim în fel şi chip: balcanici, „descurcăreţi”, dispuşi la compromis…le ştim. Toate astea şi le-au însuşit băieţii de culoarea morcovului, aflaţi în faţa oalei cu ciorbă aburindă a bucătăriei din Palatul Victoria. Păi, bre, dacă vine duhneala eşecului, va trebui să facem ceva cu tertip, cum ar veni. Adică, vorba ăluia din dramă, dacă voi nu ne vreţi, lasă că ne vrem noi înşine. Astfel că, din străfundul laboratoarelor de creaţie politică favorabilă, Micul Premier, se luptă cu toate armele să îi aburească ochelarii Micului Titulescu. Deci să înceapă golăneala, că aici e parte în parte, ca în spatele blocului, nu altfel. Mai un kilogram de D.N.A., mai un strop de şantaj, o linguriţă de ameninţare, însă felul principal se găteşte de către majoritatea parlamentară. Schimbăm toate reţetele, cu titlu de legi, în timpul festinului. Lege electorală, lege fundamentală, normă parlamentară, orice va cădea de cuviinţă, se va face, desface, modifica, schimba, ambala sau fezanda. Nu are a face că noi, poporul, ăştia care o să păpăm supiţa, nu suntem întrebaţi, că băiatul cu părul bălai şi vis prezidenţiabil ameninţă cu plecarea din Parlament, nu e relevant că se închină toţi colegii politici de pe Vechiul Continent. Nu, important este ca prada să rămână în mâna lor, a celor ce o au azi. Poate că aşa s-ar fi procedat şi în urmă cu 10-12 ani, dar acum ne gudurăm cu carnet de note marca „Europa”, nu prea mai seamănă vremurile. Însă lucrurile îngheaţă cum au ieşit la analiza de laborator politic – să rămână la butoane, hipnotizaţi, indiferent de costuri. Dacă tot au prins cămara deschisă, nimic nu e prea mult pentru a mai staţiona înlăuntrul ei. Măcar să o dea pe faţă şi să atârne pe faţada sediului central al partidului, din Modrogan, vestitul brand al secolului 19: „La vulturul de mare cu peştele-n gheare”. Caz în care avem mai mulţi vulturi, nu ştim pe care să alegem, însă, cu siguranţă, peştele mort din gheare, nu e nimeni altcineva decât noi. Poporul, cum ar veni.
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
