Mai cade (vreodată) Băsescu ?

O dată cu formarea Partidului Democrat, prin anii ’90, prima grijă a lui Traian Băsescu a fost să-l înlăture pe preşedintele respectivei formaţiuni politice, de atunci, Petre Roman, şi să îi ia locul. Fiind bine format, chiar înnăscut în asemenea acţiuni, nu i-a fost prea greu carismaticului Băsescu, să convingă majoritatea membrilor din PD, să îl aleagă în funcţia de lider al partidului. Practic, în acea perioadă, nu numai că l-a detronat de la conducerea partidului pe fostul premier, Petre Roman, dar aproape că l-a asasinat politic, Roman, revenind într-o funcţie de demnitar, abia în toamna anului trecut. Ce-i drept, Traian Băsescu are calităţi de politician, pe care nu le poate contesta nici cei mai înverşunaţi adversari ai săi. Uns cu toate alifiile, carismatic şi viclean, Băsescu a condus Partidul Democrat cu o mână de fier, foarte eficientă. PD-ul, apoi PD-L-ul a fost mai mereu la guvernare, a avut majoritate parlamentară, a avut prim-miniştrii, a avut şi încă mai are funcţia supremă în stat, a spart partide şi alianţe. Când toată suflarea politică, vedea PD îngenuncheat şi pe Traian Băsescu, terminat, atunci imprevizibilul, temutul şi marele strateg, Băsescu, făcea pe dracu-n patru, şi ieşea tot deasupra. Astea au fost, acum fiind doar o istorie. Actualmente, Băsescu este pur şi simplu, un om al nimănui. Popor nu are, partid nu are. Sau altcumva spus, nu-l mai vrea nici partidul, nici poporul. După câştigarea alegerilor de către Vasile Blaga, Băsescu s-a văzut deja, un om terminat. Cred că nimic altceva nu l-a zguduit aşa de puternic, nici chiar referendum-urile prin care a trecut. Cu mâna sa a dreaptă şi totodată femeia lui de suflet, Elena Udrea, la şefia partidului, altele îi erau speranţele. Năzuia chiar la funcţia de premier, numit de posibilul preşedinte al României, Elena Udrea! Poate că la orice ne-am fi aşteptat la Băsescu, dar să spună „adio” trupei sale de suflet, în nici un caz, nu. Acum, în disperare şi în ilegalitate, datorită funcţiei pe care o deţine încă, pune bazele altei formaţiuni politice. Să te apuci în calitate de om uzat, tăvălit, trădat, hulit sau nesuferit, cu cohorte de duşmani în spate, să faci un nou partid, nu ştiu ce şanse mai ai. Dar cum Băsescu a demonstrat de multe ori că imposibilul este posibil, de ce am fi atât de sceptici, acum?