Rodajul viitorului premier

Din moment ce Victor Ponta a început să circule prin străinătate, este clar că ştie al ce ştie. Cel puţin simte sau intuieşte. Ori că merge în Europa, ori în America, aşa cum a fost cazul ultimei ieşiri, micul Titulescu nu pleacă singur, sau cu oricine. De fiecare dată, Titus Corlăţean şi Cornel Dobriţoiu sunt de nelipsit. Într-un posibil viitor guvern condus de Victor Ponta, social-democratul Corlăţean ar urma să ocupe funcţia de ministru de externe, iar liberalul Dobriţoiu, pe cea de ministru al apărării. Un redutabil militar de carieră, generalul Dobriţoiu ar putea fi un adevărat ministru al apărării, omul fiind profesionist, în comparaţie cu unele specimene care s-au perindat pe la acest minister atât de important. Spun redutabil pentru că generalul Dobriţoiu este uns cu toate alifiile diplomatice, care se practică la nivelul relaţiilor cu NATO, SUA, sau oricare mare forţă militară de pe planetă. Dobriţoiu a fost un participant permanent şi activ, pe toată durata negocierilor de aderare a României la NATO. Revenind la Victor Ponta, se pare că posibilul viitor prim-ministru îşi clădeşte încă de pe acum guvernul, dar totodată simulează viitoare acţiuni de lucru pe plan extern. Bineînţeles că nu se pune deocamdată problema primirii lui de către mari personalităţi ale lumii, ceea ce nici nu încearcă liderul social-democrat. Chiar dacă s-a făcut caz, acum, că nu a fost primit în Statele Unite de cine ştie cine, tânărul politician nici nu a ţintit aşa ceva. De fapt, nici nu avea cum să-şi propună. S-au făcut speculaţii pe faptul că la întoarcere din SUA, nu a declarat cu cine s-a întâlnit, doar a spus că s-a întâlnit cu toate persoanele care erau în programul său de vizită, de aici rezultând că acele persoane nu au fost unele ce ocupau funcţii mari în statul american. Răutăcioşii mai cârcotesc pe la colţuri că Ponta trece mai întâi pe la stăpâni pentru a intra în graţiile lor, în speranţa că îl vor accepta ca prim-ministru, în cazul în care USL va câştiga alegerile din toamna acestui an. Se face aluzie la obligaţiile pe care trebuiau să le îndeplinească foştii domnitori ai Principatelor Române, care trebuiau să se închine mai întâi Înaltei Porţi, la Istanbul, în speranţa că vor fi acceptaţi de către marea putere a vremii, ca domnitori ai principatelor.