spot_img
19.9 C
Târgu Jiu
miercuri, iunie 26, 2024
Altele
    AcasăEditorialSărăcia lui Bahmuţeanca

    Sărăcia lui Bahmuţeanca

    Festivalul Maria Lătăreţu este unul dintre cele mai importante festivaluri-concurs de muzică populară, care se desfăşoară în România. Poate fi socotit ca fiind chiar şi cel mai important, doar pentru faptul că Maria Lătăreţu a fost cea mai mare interpretă de muzică populară, pe care a avut-o neamul românesc, vreodată. Supranumită „Regina cântecului popular” sau „Privighetoarea cântecului românesc” marea şi inegalabila solistă populară, ne-a lăsat zestre o cunună impresionantă de cântece cu care ne desfătăm sufletele şi ne îndulcim inimile, de câte ori simţim nevoia. Şi ce este drept, o simţim destul de des. Festivalul-concurs care îi poartă numele celebrei cântăreţe, se desfăşoară pe mai multe secţiuni, una din ele fiind aceea unde tinerele vlăstare ale cântecului popular românesc, vor să dovedească că sunt şi vor fi demni urmaşi, ai Mariei din Bălceştii Gorjului. Adică mai direct, o secţiune este aceea unde mai tinerii interpreţi se întrec în cântecele lor. Nu toată lumea are posibilitatea de a participa în direct, pe viu, la prestigiosul festival, urmărind astfel, în faţa televizorului, desfăşurarea acţiunii folclorice pe care am pomenit-o. Contractul de televizare s-a făcut cu canalul Etno-TV, care este patronat de o „eroină” cântată prin manele, o oarecare Bahmuţeanca. Cocoana, bine sulemenită, apare pe sticlă a avea obrazul ceva mai subţire şi mintea ceva mai acătării, decât este în realitate. Când să înceapă concursul copiilor, postul Etno- TV a întrerupt transmisiunea. Apoi a sunat sulemenita eroină a manelelor, dând explicaţii demne de mintea ei, cum că acei copii „nu fac rating”, dând ea sugestii cum să se desfăşoare concursul, pentru ca postul ei de televiziune să mai transmită. Bineînţeles că marii oameni de cultură ai Gorjului, în speţă, Viorel Gârbaciu, nu s-au coborât la josnicul ei nivel de gândire şi de cultură, făcând contract cu postul concurent, Favorit. Gârbaciu a declarat că va face plângere la CNA, pentru faptul că manelista nu s-a ţinut de cuvânt, neonorând contractul. Este de-a dreptul dezgustător faptul că frumuseţea şi deplina reuşită a unor asemenea momente, depinde de nişte personaje care nu au mai nimic sau chiar nimic în comun cu actul de cultură. Dar şi a căror rapacitate este fără limite, aşa cum este cazul acestei maneliste, căreia probabil i-a fost teamă că o să rămână săracă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!