Tragedia unui miştocar. (2)

Aşa tulburi cum sunt, apele s-au mai aşezat în cazul tragicului accident soldat cu trei victime omeneşti, pe DN 1, avându-l ca protagonist pe cârcotaşul Şerban Huidu. Spun că s-au mai aşezat apele, dat fiind faptul că Huidu se află în aceste zile retras undeva la ţară, alături de un psiholog, cu care comunică şi se sfătuieşte. În altă ordine de idei, cele trei victime care au avut neşansa să se afle pe DN 1 în momentul în care cârcotaşul îşi făcea de cap pe contrasens, sunt acum în sicrie acoperite de flori încă neputrezite, fiecare în câte un cimitir din Braşov. În ce priveşte circumstanţele în care s-a produs accidentul, apele sunt încă tulburi şi învolburate. Martori, mai mult sau mai puţin văzuţi la faţă, încep să vorbească. Ba mai mult, să se contrazică. Fiecare a văzut accidentul în felul său, sau cum i-a convenit să-l vadă. Un cetăţean din Vâlcea, susţine că el a fost în spatele lui Huidu şi că acesta rula cu circa 70 de kilometri la oră. La un moment dat, maşina a început să danseze, a intrat pe contrasens şi s-a întâmplat accidentul. Un altul, taximetrist, se spune, susţine că el rula în spatele lui Huidu şi că acesta avea o viteză de cel puţin 100 de kilometri la oră, a virat pe contrasens şi s-a produs nenorocirea. În sfârşit, aceste probleme vor fi soluţionate de reprezentanţii instituţiilor abilitate într-an fel sau altul. Problema cea mai bizară, ca să nu-i zic alarmantă, în momentul de faţă, este aceea că Huidu încă are dreptul să conducă vehicule pe drumurile publice. Poate că numai în Madagascar, unde s-a distrat primarul Constanţei, Radu Mazăre este posibil aşa ceva. Cel puţin aşa afirma el, că acolo fiecare face ce vrea, cum vrea şi când vrea. Faptul că Huidu a avut dreptul să conducă după accidentul suferit pe pârtia de schi, este o problemă pur medicală, iar dacă medicul nu şi-a făcut meseria aşa cum trebuia, trebuie să răspundă în faţa legii, contribuind la tragedia de pe DN 1. Dar dacă Şerban ar pleca acum şi ar mai produce un accident, fie el mai grav sau mai puţin grav decât precedentul, atunci cine ar mai răspunde? În afară de el, bineînţeles. Legile, sistemul de legi din România sunt de domeniul caricaturii. Sau uneori, chiar de domeniul îndolierii. De ce? Pentru că aceia care ar trebui să dea legi sănătoase sunt bolnavi incurabil. De indolenţă şi de sfidare.