Agentul de poliţie din Motru, care în luna august a fost fotografiat în timp ce dormea în autospeciala Poliţiei Române, a fost sancţionat de superiorii săi. Cei din urmă au decis că o mustrare scrisă este suficientă, pe motiv că s-a aflat la prima abatere.
Aşa cum era de aşteptat, agentul de poliţie a primit o banală mustrare scrisă, pentru că ar fi avut un comportament nepotrivit în timpul serviciului.
”A fost sancționat disciplinar cu mustrare scrisă, întrucât era la prima abatere și i s-a atras atenția cu privire la modul de comportare în timpul serviciului”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În luna august, imaginea cu poliţistul care dormea în autospeciala poliţiei a ajuns virală. Imediat după acest incident, organul de poliţie a ajuns în atenţia superiorilor. Persoana care l-a fotografiat pe agent şi-a manifestat nemultumirea, după ce a fost oprit în trafic de colegul acestuia.
„Poliţia de la Motru, aseară la 3, aşa verificau ei actele unei maşini. Unul dormea şi celălalt căuta pe telefon cum se verifică o asigurare de Bulgaria. Ruşine Poliţia Română”, a scris bărbatul pe rețeaua de socializare.