spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
vineri, martie 1, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAngajați „la negru“ la o stână și un magazin de legume

    Angajați „la negru“ la o stână și un magazin de legume

    Două persoane care lucrau fără forme legale într-un magazine de legume și la o stână au fost depistate de către inspectorii de muncă. „Inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat două cazuri de muncă fără forme legale de angajare, unul în municipiul Târgu-Jiu, la un punct de comercializare a legumelor, iar cel de-al doilea la o stână din comuna Săcelu. În fiecare dintre cazuri a fost aplicată amendă în sumă de 20.000 de lei”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

    Amenzi în valoare de 110.000 de lei

    Reprezentanții instituției au efectuat, săptămâna trecută, peste, 50 de controale care au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. În urma deficienţelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 110.000 de lei şi s-au dispus 179 de măsuri cu termen limită de îndeplinire de către angajatorii sancţionaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: