Un bărbat, de 41 de ani, din comuna Bâlteni, judeţul Gorj, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj. „Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, în perioada 2016-2019, bărbatul a deţinut şi pus la dispoziţie, prin intermediul reţelei publice INTERNET, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani. În cursul zilei de azi, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Gorj, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile“, a spus Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Potrivit unor surse, acesta a descărcat de pe Internet diferite filme cu minori pe care, ulterior, le-a distribuit pe Internet.