AcasăEvenimentBăut fiind, a ajuns cu maşina într-un gard

Băut fiind, a ajuns cu maşina într-un gard

Un tânăr de 19 ani, din comuna Drăgoteşti, a ajuns la spital după ce a intrat cu maşina într-un gard, încercând să evite un câine. Mai mult decât atât, se pare că tânărul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

În data de 20.07.2014, orele 00:20, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apel la 112, despre faptul că pe raza comunei Drăgoteşti, sat Trestioara, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Municipiului Motru, s-a constatat că un tânăr, de 19 ani, din comuna Drăgoteşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673, din direcţia Mătăsari – Trestioara, a efectuat o manevră bruscă pentru a evita un câine, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un gard. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Motru pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că tânărul prezenta o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente