spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBunicii, sfătuiți de oamenii legii

    Bunicii, sfătuiți de oamenii legii

    Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu un polițist din cadrul Poliției Orașului Rovinari, au participat la o întrunire a vârstnicilor în cadrul Proiectului „Bunicii Comunității” Rovinari, unde au desfășurat o activitate informativă, având ca temă principală prevenirea înșelăciunilor.

    În ultimii ani, infracţiunile de înşelăciune au îmbrăcat forme neașteptate, iar modurile de operare, folosite de cei care încearcă să obţină bani prin mijloace ilicite, au fost din ce în ce mai complexe.

    „Vârstnicilor le-au fost prezentate mai multe situații și modalități prin care operează infractorii, fiindu-le transmise și recomandări despre cum își pot proteja bunurile.
    Printre recomandările făcute de oamenii legii, bunicii au fost îndemnați să nu depună sume de bani în conturi necunoscute, doar ca urmare a unei solicitări telefonice sau să nu achite niciodată sume în avans, pentru ridicarea unor premii.
    În situaţia în care sunt contactați de o persoană care pretinde că le este rudă şi solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, să apeleze imediat ruda respectivă pentru a verifica aspectele aduse la cunoştinţă telefonic.

    Vârstnicii prezenți la activitate ne-au împărtășit diverse situații pe care le-au trăit, respectiv despre cum au picat în capcana infractorilor, la un moment dat, dar și ce metode de autoprotecție au adoptat ulterior, pentru a nu deveni, din nou, victime”, a transmis IPJ Gorj.
    La activitate au participat aproximativ 20 de persoane, cât și 3 reprezentanți din cadrul Proiectului „Bunicii Comunității” Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: