Consilierul local AUR din Petroșani, Viorel Dura, care a fost implicat în cazul furtului celor opt tone de cablu de cupru din depozitul Primăriei Târgu Jiu, din zona CET, a fost arestat preventiv la domiciliu de Judecătoria Târgu Jiu. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.
Acesta este cercetat pentru complicitate la furt calificat în formă continuată, în urma unei anchete de amploare declanșate de polițiștii din Gorj. Procurorii și polițiștii îl acuză pe acesta că ar fi organizat furtul celor 12 km de cablu din cupru provenit de la liniile de transport pentru troleibuze, care au fost înlocuite în urma unor lucrări de modernizare.
Pe data de 4 februarie, polițiștii au efectuat șase percheziții în județul Hunedoara, inclusiv în Valea Jiului, vizând cinci bărbați suspectați de sustragerea unei cantități uriașe de cupru dintr-un depozit al primăriei din Târgu Jiu. Doi dintre suspecți au fost reținuți, iar pentru Viorel Dura s-a dispus arestul la domiciliu.
Un alt suspect, un bărbat de 29 de ani, a primit arest preventiv pentru 30 de zile, iar față de ceilalți trei bărbați cauza a fost amânată pentru citarea lor de către instanță.
”În cazul bărbatului de 38 de ani a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, iar față de bărbatul de 29 de ani a fost luată măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
De asemenea, față de ceilalți 3 bărbați s-a amânat cauza, în vederea citării de către instanță”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Furtul s-a desfășurat pe o perioadă de aproape trei luni, însă dispariția a fost sesizată abia recent, când reprezentanții primăriei au alertat poliția.

