spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDoi tineri din Tg-Jiu reținuți pentru viol

    Doi tineri din Tg-Jiu reținuți pentru viol

    Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri, de 24 și 28 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

    ”Aceștia, în noaptea din 30/31 martie a.c., ar fi obligat o femeie, de 36 de ani, din comuna Bălești, să întrețină raporturi sexuale cu ei, împotriva voinței sale, lipsind-o de libertate, în timp ce se aflau în incinta unui imobil, de pe raza municipiului Târgu Jiu.Persoana vătămată a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru a fi examinată” au transmis reprezentanții I.P.J. Gorj.

    Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta, iar în cursul zilei de astăzi, cei în cauză urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunerile legale.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: