Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat, în trafic, un tânăr de 23 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pădurii, din localitatea de domiciliu, iar la solicitarea polițiștilor de a fi testat cu aparatul etilotest acesta a refuzat atât testarea cât și recoltarea de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.