spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFirmă de Tismana, sancționată pentru că oferea un salariu mai mare decât...

    Firmă de Tismana, sancționată pentru că oferea un salariu mai mare decât în acte

    Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată sau subdeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale în valoare 130.000 lei și s-au trasat 91 măsuri de intrare în legalitate.

    „În urma controalelor efectuate, un angajator din orașul Tismana a fost sancționat cu suma de 10.000 lei pentru muncă subdeclarată, respectiv pentru acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale“, se arată într-un comunicat de presă al ITM Gorj.

    George Octavian Romanescu, inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, a declarat că vor continua verificările pe această direcție: „Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj reamintește angajatorilor faptul că, potrivit prevederilor Legii 53/2003, Codul Muncii, acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidenţiat în statele de plată a salariului şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale, se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situaţie. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va intensifica acțiunile de verificare, în toate domeniile de activitate, pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și pentru respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă de către toți angajatorii.”

     

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: