Furtuna puternică ce a traversat județul Gorj în seara zilei de 1 iunie a generat unele dintre cele mai severe fenomene meteo din ultimii ani. Potrivit unei analize realizate de METEO Technologies SRL, în zona localității Vladimir a fost estimată grindină cu diametrul maxim de până la 8,4 centimetri. Indicele a fost calculat utilizand date de reflectivitate, provenind de la radarele meteorologice Craiova si Bucuresti ale Administratiei Nationale de Meteorologie, sub licenta open data. Acest indice reflecta dimensiunea maxima posibila a grelonului de grindina.
Furtuna a avut o dezvoltare verticală impresionantă, de aproximativ 14-15 kilometri, și a afectat un areal extins din Gorj și Vâlcea. Datele analizate indică faptul că peste 103.000 de hectare au fost afectate de căderi de grindină, dintre care aproape 1.200 de hectare au fost lovite de grindină cu diametrul mai mare de 4 centimetri.
Până în prezent nu au apărut imagini care să surprindă grindina estimată la 8,4 centimetri, fenomenul fiind identificat pe baza datelor radar și a analizei meteorologice de specialitate.

