spot_img
13.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentÎn patru zile polițiștii au constatat 10 infracțiuni în domeniul circulației rutiere

    În patru zile polițiștii au constatat 10 infracțiuni în domeniul circulației rutiere

    În intervalul 28 iunie-01 iulie, polițiștii gorjeni au constatat 10 infracțiuni în domeniul circulației rutiere, întocmind în acest sens 8 dosare penale, în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, fără a poseda permis de conducere sau având acest drept suspendat, precum și conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

    Astfel, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din comuna Arcani, în timp  ce conducea un  autoturism pe DJ 672 E – Câmpofeni, având o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

    Polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat în trafic un bărbat, de 63 de ani, din comuna Ionești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Țânțăreni, fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. 

    La aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Oraș Novaci au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 Bumbești Pițic, având permisul de conducere suspendat.

    O zi mai târziu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au depistat în trafic, un tânăr  de 18 ani, din orașul Tismana, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Peștișani, având permisul de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul. 

    Iar polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au depistat în trafic un tânăr, de 25 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, din municipiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

    În toate cele patru cauze, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu posedă acest drept.

    De altfel și polițiștii din cadrul Politiei Orașului Novaci au identificat în trafic un minor, de 17 ani, din municipiul București, în timp ce conducea o motocicleta pe DC 34 Baia de Fier, care nu era înmatriculată sau înregistrată în circulație și fără a poseda permis de conducere și i-au întocmit acestuia un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat în circulație, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: