spot_img
Altele
    AcasăEvenimentInterlopul Mutu, prins în Belgia

    Interlopul Mutu, prins în Belgia

    Autoritățile anunță ca interlopul Mutu a fost prins. Bărbatul ieșise din țară, fiind depistat in Belgia.
    „La data de 12 octombrie a.c., în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, împreună cu autoritățile din Belgia, a fost depistat un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, pe teritoriul Belgiei, în Bruxelles.

    După comiterea agresiunii din data de 23 septembrie a.c., polițiștii și procurorul de caz au efectuat activități pentru depistarea bănuitului și probarea activității infracționale a acestuia, precum și a celor care l-au sprijinit să se sustragă de la urmărirea penală.

    Reamintim că după comiterea agresiunii, au fost emise 8 mandate de arestare preventivă, dintre care 3 în lipsă, pentru mai multe persoane care l-ar fi sprijinit pe bărbat să se sustragă de la urmărirea penală și să treacă frontiera de stat în mod fraudulos.

    De asemenea, pe parcursul cercetărilor, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, la locuințele mai multor persoane, ca urmare a sprijinului acordat în scopul îngreunării cercetărilor în cauza penală.

    Un aspect important care a condus la prinderea bănuitului a fost strânsa colaborare cu autoritățile străine, prin intermediul canalelor specifice de cooperare polițienească internațională.

    În cadrul dosarului penal, pe lângă infracțiunea de tentativă la omor sunt efectuate cercetări și pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, trecerea frauduloasă a frontierei de stat și complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: