Două femei au căzut victima violenței domestice după ce au fost agresate de soț, respectiv tată.
„La data de 14 aprilie 2026, în jurul orei 01:00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, de 64 de ani, din Bâlteni, cu privire la faptul că are un conflict cu soțul său care se manifestă agresiv.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 56 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, lovind-o cu pumnii în zona spatelui. De asemenea, bărbatul ar fi amenințat-o pe soția sa și pe fiica lor, în vârstă de 34 de ani, cu acte de violență. Cele două femei nu au dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului, s-au opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fapt pentru care le-au fost înmânate cererile privind solicitarea emiterii unui ordin de protecție de către instanța de judecată”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și amenințare.

