spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMinor transportat la spital în urma unui accident rutier

    Minor transportat la spital în urma unui accident rutier

    Un accident rutier soldat cu victime a avut loc, ieri, pe drumul groazei. Copăcioasa a mai bifat încă un incident neplăcut după ce o mașină cu trei gorjeni a ajuns în sanț. Printre victime s-a aflat și un minor în vârstă de 5 ani.

    O depăsire periculoasă era să-i conste viața pe membrii unei familii aflate în trafic. Mașina cu care se deplasau spre municipiul Târgu Jiu a ajuns în șanț. „Un autoturism condus de un barbat, de 55 ani, dinspre Vâlcea spre Tg-Jiu, încercând să evite coliziunea cu un TIR care s-a angajat în depășire, a tras de volan și a ajuns în șanțul de pe marginea carosabilului. Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, urmând să cerceteze accidentul in cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpa”, a declarat Miruna Prjbeanu purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Minor rănit

    La fața locului au ajuns și echipele de salvare. Deși constiente, victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale. „ISU Gorj a fost solicitat sa intervina la un accident rutier produs pe raza localitatii Scoarta, satul Copacioasa in care a fost implicat un autoturism care s-a rasturnat in afara partii carosabile. La fata locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj si 3 ambulante din cadrul SAJ Gorj care au constatat ca in urma impactului au rezultat 3 victime (un barbat de 55 de ani, o femeie de 47 si un copil in varsta de 5 ani) care erau constiente si neincarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj Florin Chisim.

     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: