spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentNeatenția la volan face victime. Accidentele au fost cuvântul de ordine al...

    Neatenția la volan face victime. Accidentele au fost cuvântul de ordine al finalului de săptămână

    Neatenția la volan este principala cauză a accidentelor rutiere. Așa se face că acest final de săptămână a fost marcat de mai multe evenimente rutiere soldate cu victime.

    Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112, despre faptul că pe raza localităţii Ploştina, din municipiul Motru, a avut loc un accident rutier, soldat cu două victime.

    La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul subunității, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, un bărbat, de 68 de ani, din comuna Bolboşi, în timp ce conducea un autoturism, pe DN67 Ploştina, din direcţia Motru spre Târgu Jiu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, fapt pentru care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu zidul de protecţie de pe marginea drumului.

    În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei, pasagere în autoturism, în vârstă de 51 și 52 de ani, din comuna Mătăsari, respectiv Drăgoteşti, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Alt accident, aceeași cauză

    Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic cu privire la faptul că pe DJ 661 Bibești, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a efectuat cercetarea, constatând că un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 661 Bibești, din direcţia Turburea spre Târgu Jiu, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 51 de ani, din comuna Turburea,care a virat la stânga.

    În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a tânărului, de 23 de ani, care a fost transportat la spital,pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Inconștiență la volan

    Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în flagrant delict, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Văgiuleşti, în timp ce conducea, pe DJ 674 Turceni, un autoturism, fără a deţine permis de conducere.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: