Un bărbat din Târgu-Jiu, care se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de patru ani, pentru evaziune fiscală a ajuns în arestul Poliţiei. Şi asta după ce poliţiştii l-au identificat şi prins pe raza municipiului Târgu-Jiu. În fapt, la data de 16 februarie 2009, poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj s-au sesizat din oficiu că, în perioada 2006-2008, B.G.A., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Târgu-Jiu, prin neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale desfăşurate şi declararea organelor fiscale a lipsei de activitate comercială şi a lipsei obligaţiilor fiscale, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat cu suma de peste 100.000 lei. La data de 24 octombrie 2010, instanţa de judecată l-a condamnat pe B.G.A., la executarea pedepsei cu închisoarea de patru ani, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, urmând a fi încarcerat în penitenciar pentru executarea pedepsei.