spot_img
15 C
Târgu Jiu
luni, februarie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTrei locaţii din Gorj închise în urma controalelor jandarmilor şi CJPC!

    Trei locaţii din Gorj închise în urma controalelor jandarmilor şi CJPC!

    Efectul “Colectiv” încă se resimte, în Gorj! 6 operatori economici au fost luaţi la bani mărunţi de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi jandarmii gorjeni, 3 dintre aceştia alegându-se cu oprirea temporară a activităţii pentru abaterile de la legislaţia în vigoare. Sancţiunile aplicate se ridică la suma de 22 de mii de lei.

    giurcau

    După o serie de controale demarate şi în judeţul Gorj, în urma tragediei din capitală, de la Clubul “Colectiv”, de către poliţiştii gorjeni şi reprezentanţii ISU, a venit şi rândul jandarmilor şi a comisarilor de protecţie au consumatorului să verifice dacă localurile de distracţie corespund normelor legislative în vigoare. Reprezentanţii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj a depistat în urma unor controale în baruri şi discoteci deficienţe grave în funcţionarea localurilor respective. Din cauza abaterilor grave de la legislaţia în vigoare, la trei din cei şase operatori economici verificaţi le-a fost suspendată activitatea. Potrivit reprezentanților CJPC Gorj, în urma acestor controale, amenzile aplicate au fost de peste 22.000 lei. „S-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciului la 3 operatori economici pentru abateri de la legislația în vigoare. S-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale însumând 22500 lei amenzi”, a declarat Mădălin Giurcău, comisar şef al CJPC Gorj.

    Fără autorizaţie de la primărie

    Unul dintre cele mai grave motive pentru care agenţii economici au fost sancţionaţi a fost neavizarea autorizaţiei de funcţionare eliberată de autorităţile administrativ-teritoriale. „Principalele abateri constatate au fost: lipsa autorizațiilor D.S.V.S.A., D.S.P. și I.S.U., neafișarea avertismentului cu privire la fumat şi neavizarea autorizației eliberată de primărie pentru anul 2015”, a mai spus Giurcău. Şi în această săptămână controalele continuă, dau asigurări reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: