AcasăHeadlinesCruzimie fără margini în Gorj! Un bărbat, reținut după ce ar fi...

Cruzimie fără margini în Gorj! Un bărbat, reținut după ce ar fi înecat doi pui de pisică

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că a ucis cu intenție doi pui de pisică în vârstă de aproximativ două luni.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au continuat, la data de 17 iulie 2026, cercetările într-un dosar penal privind infracțiunea de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.

Din verificările efectuate a reieșit că, în aceeași zi, bărbatul ar fi introdus cei doi pui de pisică într-un sac, împreună cu un bolovan, după care ar fi scufundat sacul într-un recipient cu apă, provocând moartea animalelor prin înecare.

Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit cadavrele celor două feline, care au fost ridicate și transportate la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

În baza probatoriului administrat, oamenii legii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și a dispunerii măsurilor legale.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente