spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPeste 5.000 de salariați de la CEO vor să se vaccineze. Doar...

    Peste 5.000 de salariați de la CEO vor să se vaccineze. Doar 164 s-au imunizat până acum

    Peste 5.000 de salariași de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) doresc să se vaccineze, însă doar o mică parte dintre aceștia au reușit să se imunizeze.

    „Am făcut un sondaj, prezentând fiecărui coleg un chestionar dacă dorește să fie vaccinat sau nu peste 5.000 de colegi au optat pentru vaccinare.

    Prin grija Departamentului de specialitate au fost deja programate 3260 de persoane, dintre care 164 de colegi, deja s-au vaccinat. Sperăm să avem și în continuare programări.

    Colegii care s-au programat până în 28 februarie vor putea să își facă vaccinul, iar conform informațiilor de la nivel central, cei care sunt programați după data de 1 martie va fi o amânare de 10 sau 14 zile din cauza faptului că nu au fost virate la timp dozele de către firma care trebuia să le aducă în România“, a precizat Ion Rușeț, consilier al președintelui Directoratului CEO, la o emisiune de la Tele 3.

    Unde se vor vaccina salariații CEO

    Ion Rușeț crede că angajații companiei trebuie să fie vaccinați în centrele din localitățile unde își desfășoară activitatea sau acolo unde își au domiciliul: „Colegii mei trebuie să fie programați ori la centrele localităților unde își desfășoară activitatea sau acolo unde își au domiciliul. La Târgu Jiu este supra aglomerare în ceea ce privește programările. Sperăm ca această acțiune să fie îndeplinită ca să evităm în anul 2021, situațiile care au fost anul trecut când aveam 150 sau chiar 200 de persoane care erau afectate de virus direct sau indirect, pentru că aveau persoane infectate și trebuia să stea în carantină“.

    Șapte salariați de la CEO au COVID-19

    Numărul salariaților de la CEO care suferă de COVID-19 s-a redus în momentul de față: „În prezent, doar șapte colegi din Complexul Energetic Oltenia mai sunt diagnosticați cu COVID-19 și 15 colegi se află într-o formă de izolare șli carantină pentru că fie au venit dintr-o zonă care a presupus carantina, fie rude au venit acasă  dintr-o zonă în care s-a impus carantina“, a mai precizat Ion Rușeț.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: