spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPleacă Grig ?

    Pleacă Grig ?

    Mâine va avea loc o întâlnire decisivă între antrenor şi conducere şi în urma căreia se va stabili viitorul echipei Pandurii

    La finalul anului trecut, Petre Grigoraş a aflat din presă de transferurile a trei jucători la echipa sa. Trei jucători de care nu avea habar că vor ajunge la Târgu-Jiu. Lovitura sub centură a fost cea prin care mijlocaşul bosniac Stojan Vranjes era readus la echipă după ce în urmă cu un an l-a jignit public pe antrenor în termeni care nu pot fi trecuţi prea uşor cu vederea. Tocmai acest transfer l-a deranjat pe Grigoraş, antrenorul anunţând că-şi va da demisia dacă bosniacul va fi adus la Pandurii. Totul se va decide mâine, atunci când Grig se va întâlni cu Marin Condescu pentru a da cărţile pe faţă. Marţi se va stabili exact care va fi viitorul pandurilor…

    Întâlnire importantă

    Marin Condescu este convins că Petre Grigoraş nu va pleca de la Pandurii şi va trece peste tot acceptând să-l primească în vestiar pe bosniac. Preşedintele gorjenilor susţine că el trebuie să facă lotul, în timp ce echipa trebuie făcută de antrenor. Într-un cuvânt, Grig ar trebui să-l accepte pe Vranjes, însă nu va fi obligat să-l şi folosească. Se poate spune că viitorul echipei gorjene se va decide mâine. Petre Grigoraş va veni special la Târgu-Jiu pentru a discuta cu conducătorii după care va lua decizia finală. „Marţi voi merge la Târgu-Jiu pentru a discuta cu conducerea echipei. Voi încerca să lămuresc situaţia transferurilor, dar şi situaţia mea. Eu sper să ajungem la o înţelegere dar dacă lucrurile nu vor decurge aşa cum trebuie este posibil să ne despărţim”, a comentat Petre Grigoraş.

    Curtat de Oţelul Galaţi?

    Potrivit unor informaţii apărute în presa centrală de sport, Petre Grigoraş se află în pole position de a prelua Oţelul Galaţi în cazul în care va demisiona de la Târgu-Jiu. noul patron al echipei de la Dunăre, Dan Adamescu îl vrea pe Grig la Oţelul, unele voci susţinând că deja cele două părţi au avansat cu discuţiile. Noul patron al oţelarilor promite că va face la Galaţi o super echipă, o piesă importantă pentru ceea ce va urma să devină fosta campioană a României. Aceste informaţii sunt dezminţite de Grig, tehnicianul susţinând că nu a discutat cu nimeni despre instalarea la Galaţi. „Nu este nimic adevărat. Nu am discutat cu nimeni de la Oţelul despre posibilitatea instalării mele la această echipă”, a mai comentat şi Petre Grigoraş. Interesant este că în presă s-a vehiculat chiar şi de plecarea lui Eugen Pârvulescu de la Pandurii la Oţelul, conturându-se astfel un transfer la „pachet” antrenor-preşedinte. Totuşi, la Galaţi totul pare a fi în neregulă, acolo existând două tabere, una a noului patron care îl vrea pe Grig şi alta formată din primarul Marius Stan şi actualul şef de la Oţelul Narcis Răducan.

    Renunţă la sârbi?

    Impresarul jucătorilor sârbi care au semnat cu Pandurii înainte de Anul Nou, Zvonko Milojkovic spune că actele semnate nu mai sunt valabile. „Nu mai vin jucătorii la Pandurii. Nici Martinovic, nici Vranjes şi nici Ilijoski”, a declarat în presa centrală impresarul sârb. Rămâne de văzut dacă totul a fost o cacealma sau dacă jucătorii vor veni până la urmă la Târgu-Jiu aşa cum a fost anunţat pe siteul oficial al oltenilor.

    Maxim are iubită nouă

    Alex Maxim, pandurul de naţională a reuşit să o cucerească pe Mădălina Pamfile. Între cei doi se pare că e mai mult decât o prietenie, Maxim fiind surprins de paparazii în momentul în care o săruta cu foc în Bucureşti pe Pamfile. Se pare că cei doi au petrecut câteva zile singuri la Târgu-Jiu, aşa că se poate spune că Maxim s-a ales cu o nouă cucerire. Interesant este că Pamfile s-a mai „driblat” cu un alt expandur, Gabi Matei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: