Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, a anunțat că a trimis Corpul de Control al Prefecturii la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, ca urmare a plecărilor din rândul angajaților. Despre aceste verificări, primarul Marcel Romanescus susține că sunt o răzbunare, pentru că, la venirea Marianei Ghițulescu, contractele pe care prefectul le-ar fi avut cu instituția de cultură ar fi fost reziliate.
„Tu, ca prefect, nu te poți pronunța asupra activității manageriale a unui director, care are semnat un contract cu autoritatea publică locală. Pe perioada domnului Iacobescu aceeași echipă de control a venit și a efectuat verificări. Nu m-am opus, am fost transparent! Hai să vedem, dacă și în urmă sunt lucruri de verificat. Pentru că domnul Cosmin Brehuță, unul dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, nu a putut să își ducă contractul de manager… Și vă mai spun ceva și îmi asum, dacă cumva firmele domnului prefect au avut contract cu Teatrul „Elvira Godeanu”, anterior venirii doamnei Ghițulescu, și contractele nu au mai fost prelungite după venirea doamnei Mariana Ghițulescu, acest control dispus de Iulian Popescu poate fi un semn de întrebare?”, a declarat Marcel Romanescu la Radio Impact.
Contactat de echipa Impact în Gorj, prefectul Iulian Popescu a declarat că singurul contract încheiat cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a fost în cuantum de 500 de lei/ lunar, pentru site-ul instituției.