spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, martie 26, 2025
Altele
    AcasăJustițieInginer silvic din Polovragi și afacerist din Novaci, condamnați pentru luare de...

    Inginer silvic din Polovragi și afacerist din Novaci, condamnați pentru luare de mită

    Inginerul silvic Nicu-Gabriel Simionescu, fost consilier cu atribuții de control în cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, de loc din Polovragi a fost condamnat vineri, de Tribunalul Gorj într-un dosar de luare de mită. Simonescu a primit trei ani cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, la care se adaugă și obligativitatea ca, timp de cinci ani, să nu își exercite profesia de inginer silvic.

    Instanța de fond îi mai impune inculpatului Simionescu Nicu Gabriel să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. De asemenea, îl obligă pe inculpatul Simionescu Nicu Gabriel să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei Polovragi sau a Școlii Generale nr.1 Polovragi.

    Al doilea inculpat din dosar, afaceristul Ion Cristian Zamfira a fost și el condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, cu un teren de încercare de doi ani de zile.

    Și pentru acest inculpat, instanța îi impune lui Zamfira Ion Cristian să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate și il obligă să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei Novaci sau s Școlii Gimnaziale Novaci. Sentința nu este definitivă.

    Procesul a început în vara anului trecut la Tribunalul Gorj, iar dosarul a fost instrumentat de Serviciul Teritorial Craiova al Direcției Naționale Anticorupție. Părti in acest dosar sunt: un fost consilier al Gărzii Forestiere Vâlcea, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, și afaceristul Ion Cristian Zamfira, acuzat de comiterea infracţiunii de dare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis la începutul lunii martie a.c., procurorii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicu-Gabriel Simionescu, la data faptei consilier cu atribuţii de control în cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea faptei penale de luare de mită şi pe afaceristul vâlcean Ion Cristian Zamfira, administrator al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. Procurorii DNA au precizat în rechizitoriu că, în ziua de 23 august 2022, în contextul efectuării unor controale la societatea ce avea ca obiect de activitate exploatarea masei lemnoase, Nicu-Gabriel Simionescu, în calitatea menţionată, ar fi primit de la omul de afaceri o sumă de bani în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. ,,Concret, banii ar fi fost remiși inculpatului Simionescu Nicu-Gabriel pentru ca acesta să nu sancționeze contravențional agentul comercial pentru necurățarea suprafețelor de teren de pe care exploatase masa lemnoasă și, implicit, să finalizeze controlul într-un mod favorabil societății administrate de inculpatul Z.I.C”, se arată în comunicatul DNA.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!